Consilierii judeţeni au decis în cele din urmă, să scape de un bun aflat în domeniul public al judeţului Maramureş. După mai multe discuţii, amânări şi chiar o vizită la faţa locului, aceştia au aprobat trecerea Castelului Pocol în domeniul public al municipiului Baia Mare. Administraţia publică locală băimăreană doreşte reabilitarea şi modernizarea acestui imobil, în vederea transformării lui într-un centru cultural. Proiectul de hotărâre care viza trecerea Casei Pocol în domeniul public al municipiului Baia Mare ar fi trebuit votat în şedinţa Consiliului Judeţean din data de 1 iulie, însă aleşii judeţeni au decis amânarea lui. Curios este însă faptul că tot la data de 1 iulie, o societate din Bistriţa Năsăud a transmis Consiliului Judeţean o adresă prin intermediul căreia şi-a exprimat interesul pentru Castelul Pocol.
Mai precis, societatea din Bistriţa a propus realizarea unei investiţii în parteneriat public privat pentru reabilitarea clădirii, concesionarea bunului sau cumpărarea imobilului în cazul în care el va fi trecut în domeniul privat. De asemenea, semnatarii adresei au solicitat o întrevedere cu reprezentanţii imobilului pentru a discuta despre soarta acestuia. Adresa a fost adusă astăzi în atenţia aleşilor judeţeni.
„Voinţa judeţului Maramureş, respectiv a bunurilor din patrimoniu se exprimă în cadrul Consiliului Judeţean, prin votul a două treimi din numărul membrilor săi. Asupra acestei solicitări noi va trebui să dăm un răspuns. Dăm curs acestei solicitări sau proiectului de hotărâre”?, a întrebat preşedintele CJ Maramureş, Zamfir Ciceu.
Mai multor consilieri judeţeni li s-a părut însă suspectă apariţia acestei solicitări.
„Sigur că în mod ciudat a apărut această solicitare, chiar acum, dar nu mai are importanţă. Eu îmi aduc aminte că aproape cu 10 ani în urmă încercam să facem acest lucru cu consiliul municipal, adică să dăm dânşilor această clădire pentru că este de fapt şi de drept Casa Pocol a fostului primar Pocol al Băii Mari şi din punctul ăsta de vedere era normal ca Baia Mare să beneficieze de ceea ce înseamnă acest imobil din cât a mai rămas acolo. Eu cred că azi ne revine ca ceea ce aveam dată trecută ca amânare, să aprobăm”, a propus consilierul judeţean Marinel Kovacs.
Niciun consilier judeţean nu a dat curs solicitării transmise de societatea din Bistriţa. Astfel că, aleşii judeţeni s-au concentrat asupra proiectului de hotărâre privind aprobarea trecerii unor bunuri din domeniul public al judeţului Maramureş în domeniul public al municipiului Baia Mare, acesta fiind adoptat cu 26 de voturi pentru.

Lasa un raspuns