REPORTAJUL ZILEI: DIN NOU LA TEATRU

Dorul reîntâlnirii cu publicul a luat sfârșit pentru actorii Teatrului Municipal Baia Mare. Restricțiile privind organizarea de spectacole la teatru au fost ridicate. Pentru început, publicul se poate reîntâlni cu actorii pe scena din curtea Teatrului Municipal Baia Mare, str Crișan nr 8, atâta timp cât vremea este îngăduitoare.

Stagiunea aceasta se va prelungi toată vara și va aduce 4 spectacole în premieră.  ImproJoker, regia artistică Mihaela Sîrbu, cu spectacolul – concert Remake Music Show, dar și cu Făt Frumos cel Mofturos de Ludmila Doicu, Clovnii în vacanță de Ionel Tănasă și Degetul poznaș de Matei Vișniec. În premieră, secția Păpuși pregătește spectacolul ”Rățușca cea urâtă” de Hans Christian Andersen, în adaptarea și regia lui Radu Dinulescu, artiștii secției Revistă au creat proiectul „ 4 pereți”, un spectacol – concert născut în zilele de izolare, din dorința de apropiere cu publicul. Prima premieră a secției Dramă va fi ”Nevrozele sexuale ale părinților noștri” de Lukas Bärfuss, regia Tudor Dreve, urmat de comedia muzicală ”Cafeneaua” de Carlo Goldoni în regia lui Daniel Vulcu.

Actorii teatrului pregătesc deja și prima premieră indoor după pandemie, Decameronul după Giovanni Boccaccio, un spectacol gândit de regizorul Andrei Dinu și coregraful Raul Hotcaș.

Accesul la spectacole se face cu rezervare telefonică, în prealabil, specificând numărul de persoane la secția dramă, grup de maximum două persoane din aceeași familie. La secția păpuși, este acceptat un grup de maximum trei persoane din aceeași familie, cu un singur însoțitor.

Informații și rezervări: tel. 0736216437 (Dramă și Revistă) și 0730270926 (secția Păpuși)

Numărul maxim de spectatori acceptat este 50, așejați la distanțare de 2 m între scaune. Spectatorii trebuie să se prezinte cu cel puțin 30 de minute înainte de începerea spectacolului, deoarece se face un triaj în fața teatrului, unde esteamplasată o zonă de așteptare cu 50 de locuri pe scaune.

Cei din public trebuie să poarte mască, să respecte măsurile de siguranță și distanțare socială, să foloseasă soluțiile de dezinfectare pe care teatrul le va pune la dispoziție.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.