VIDEO | Reguli pentru desfășurarea bacalaureatului

Ministrul Educației a aprobat, prin ordin, noul calendar de organizare a Bacalaureatului 2020. Astfel, se consideră centru de examen, în contextul epidemiologic actual, unitatea de învățământ unde s-au înscris cel puțin 30 de candidați.

Pentru ca o școală să fie centru de examen trebuie ca organizarea sălilor de examen să se realizeze astfel încât în fiecare sală candidații să fie repartizați la o distanță de minim 2 metri unul față de celălalt, iar sălile să aibă sisteme de supraveghere audio-video.

Până la data de 8 iunie, comisia județeană de bacalaureat va nominaliza centrele de examen și centrele zonale de evaluare, precum și unitățile de învățământ arondate acestora. Centrele zonale de evaluare se organizează pentru minim 500 de candidați și maxim 1.000 de candidați.

”Elevii care se află în izolare sau cei confirmați pozitiv cu noul coronavirus, dar și cei care au diferite afecțiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecție/de a dezvolta complicații asociate infecției Sars-CoV-2 vor susține probele pentru examenul național de Bacalaureat conform unei proceduri speciale, elaborată de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății în următoarea perioadă. Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se vor realiza în perioada 11-17 iunie 2020, conform unei metodologii realizate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și aprobate prin ordin de ministru”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Educației.

Pentru examenul național de Bacalaureat, supravegherea probelor scrise va fi asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minim un profesor asistent. Comisiile județene de bacalaureat, comisiile de bacalaureat din centrele de  examen, comisiile de bacalaureat din centrele zonale de evaluare, comisia județeană de contestații au obligația aplicării întocmai a tuturor procedurilor referitoare la asigurarea securității igienico-sanitare a elevilor și a întregului personal implicat în desfășurarea examenului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.