REGLEMENTĂRI: Aviz amatorilor de viteză

REGLEMENTĂRI: Aviz amatorilor de viteză

 Amatorii de viteză trebuie să știe că amenda aplicată pentru depășirea vitezei legale poate fi dată atât de polițistul care constată acest lucru, cât și de un coleg de-al său din trafic căruia i-a transmis informațiile. Chestiunea  a fost lămurită recent de instanța supremă care a stabilit că nu poate fi pusă sub semnul întrebării legalitatea amenzii aplicată de alt polițist din trafic decât operatorul radar. În prezent, amenzile pentru depășirea vitezei legale pot ajunge și până la 2.900 de lei.

Amenda pentru depășirea limitei de viteză poate să fie dată atât depolițistul care a constatat că s-a depășit viteza (operatorul radar), cât și de cel care îl oprește pe șofer câțiva kilometri mai încoloși care nu se afla lângă operatorul radar. Numeroși șoferi au contestat că ar fi legal ca un alt polițist să ți oprească și să le întocmească procesul-verbal de contravenție pentru depășirea limitei de viteză și unii dintre ei au și câștigat în instanță pe tema aceasta.
 Înalta Curte de Casație și Justiție a încercat să clarifice această situație și a stabilit că e legală și amenda aplicată în astfel de cazuri. Operatorul radarului care-l surprinde pe șofer depășind limita legală de viteză poate transmite prin radio unui coleg informațiile relevante pentru ca acesta din urmă, chiar dacă nu este el cel care a constatat contravenția,  să-l oprească în trafic pe șofer și să-l amendeze.
Principala problemă ridicată era dacă poate fi valabil un act întocmit de altcineva decât agentul constatator, în contextul în care ordonanța impune acest aspect ca o condiție de valabilitate a actului. Instanțele fie au dat dreptate șoferilor, anulând procesele astfel întocmite, fie le-au respins cererile, tocmai de aceea era necesar ca Înalta Curte de Casație și Justiție să tranșeze problema.
Șoferii care depășesc viteza legală pot fi sancționați cu amenzi cuprinse între 290 și 2.900 de lei. De asemenea, șoferii pot fi sancționați cu două sau trei puncteamendă și dacă circulă în mod nejustificat cu o viteză cu cel puțin 10 km/h sub limita minimă impusă de lege.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.