Comercianții din Maramureș sunt convocați mâine la sediul Comisariatului Județean pentru Protecța Consumatorului. Cu această ocazie, agenții economici vor afla modificările care au intervenit în cadrul legii privind garanția produselor.
În data de 15 februarie a intrat în vigoare ordonanţa ce vizează modificarea şi completarea Legii nr. 449/2003, privind vânzarea produselor şi garanţiilor asociate acestora. Una dintre noutățile legislative este în defavoarea consumatorului, care nu va putea solicita în orice condiții schimbarea unui produs defect.
„Se prevede ca schimbarea unui produs să nu se facă decât dacă acesta a fost nefolosit 10% din durata medie de utilizare a prpodusului. Adică în acestă perioadă produsul respectiv a stat în reparații sau n-a putut fi folosit”, a declarat Olivia Ardelean, comisar șef în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Maramureș.
Pe de altă parte, conform modificărilor aduse Legii 449, vânzătorul are aceleaşi obligaţii pentru produsul înlocuit ca şi pentru produsul vândut iniţial. Produsele de folosinţă îndelungată care înlocuiesc produsele defecte în cadrul termenului de garanţie vor beneficia de un nou termen de garanţie, care curge de la data preschimbării produsului.

Lasa un raspuns