PROPUNERE: Legea pensiilor va fi modificată pentru a treia oară în 2016

PROPUNERE: Legea pensiilor va fi modificată pentru a treia oară în 2016

Legea pensiilor va suferi curând a treia modificare din acest an, conform unui proiect de act normativ promulgat, prin decret prezidențial, de Klaus Iohannis. De această dată, se vor introduce unele clarificări pentru cei care au lucrat în fostele grupe I și II de muncă.
 Propunerea legislativă pentru completarea art. 158 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost promulgată joi prin decret prezidențial, astfel că a devenit Legea nr. 172/2016. Actul se va aplica după trecerea a 30 de zile de la ultimul pas al procesului de legiferare: publicarea în Monitorul Oficial.
În esență, vor fi introduse unele clarificări la posibilitatea de a beneficia de reducerea vârstei de pensionare pe care o au persoanele care au lucrat, înainte de 1 aprilie 2001, în fostele grupe I și II de muncă. Mai întâi, legea prevede că dovada vechimii în cele două grupe se va face cu carnetul de muncă sau cu adeverințe.
„Dovada vechimii în muncă în grupa I și/sau a II-a de muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 se face cu carnetul de muncă întocmit cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă. În situația în care perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I și/sau a II-a de muncă nu sunt înregistrate în carnetul de muncă sau înregistrarea acestor perioade este efectuată incorect ori incomplet, dovada acestora se poate face cu adeverințe eliberate de către angajatori sau deținătorii legali de arhive”, este explicat în actul normativ.
În Legea pensiilor se face referire momentan numai la adeverințele emise pe baza documentelor verificabile întocmite înainte de 1 aprilie 2001, dar fără să existe detalii cu privire la cele din urmă. Astfel, ajungem și la a doua serie de lămuriri cuprinse în Legea nr. 172/2016. Concret, prin „documente verificabile” se va înțelege:

    actul administrativ de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă sau, în lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/activităților/categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă;
    contractul individual de muncă;
    contractul colectiv de muncă;
    decizii interne;
    act administrativ de modificare a locului de muncă sau a sarcinilor de serviciu;
    extras din statele de plată din care să rezulte secția/atelierul/locul de muncă;
    orice alte documente justificative.

Dacă vor exista suspiciuni referitoare la legalitatea încadrării activității în fostele grupe I și II de muncă, se prevede că angajatorii sau alți deținători legali de arhive vor trebui să transmită Casei Naționale de Pensii Publice și/sau caselor teritoriale de pensii documentele (întocmite înainte de 1 aprilie 2001) ce au stat la baza adeverințelor de încadrare în respectivele grupe. În acest caz, autoritățile vor verifica documentele pentru a vedea dacă s-a respectat legislația specifică.„În situația în care, urmare verificărilor (…), se constată încălcări ale legislației privind încadrarea în grupe superioare de muncă sau nu sunt prezentate documentele care au stat la baza eliberării adeverințelor, perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiții normale de muncă”, se arată în documentul promulgat recent.
Cei care au lucrat în grupele I și II se pot pensiona mai repede
În momentul de față, perioadele lucrate în cadrul fostei grupe II de muncă sunt luate în calcul ca stagiu de cotizare în condiții deosebite. Prin urmare, aceste perioade asigură, potrivit Legii pensiilor, o reducere a vârstelor standard de pensionare.
„Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare (…)”, scrie în lege, cu precizarea că sunt exceptate perioadele din activitățile încadrate în condiții speciale.
Excepțiile sunt, printre altele, locurile de muncă din unitățile miniere (cei care lucrează lunar în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă), din aviația civilă (de exemplu, personalul navigant sau însoțitorii de zbor), dar și din activitatea artistică (precum balerinii sau dansatorii). Așadar, vechimea în grupa I în activitățile de aceste gen se încadrează la condiții speciale, tot pentru reducerea vârstelor de pensionare.
Locuri de muncă în condiții deosebite sunt considerate, așa cum prevede Legea pensiilor, cele „unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toată durata timpului normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților”.
Referitor la locurile de muncă în condiții speciale, actul normativ stabilește aproape același lucru, singurele diferențe fiind gradul de expunere pe durata a cel puțin 50% din timpul normal de muncă și consecințele grave asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților.
Notă: Legea nr. 172/2016 va fi al treilea act normativ ce va modifica anul acesta Legea pensiilor. Despre celelalte două legi puteți afla mai multe de aici și aici.
Atenție! Legea nr. 172/2016 NU se aplică în prezent. Pentru a intra în vigoare, aceasta trebuie publicată în Monitorul Oficial.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.