La Tribunalului Maramureş s-a dispus, la propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul teritorial Maramureş, arestarea preventivă pe o durată de 29 zile, începând cu data de 27.06.2013 până la data de 25.07.2013 inclusiv, a inculpaţilor K. Arnold, domiciliat fără forme legale în Baia Mare, în vârstă de 30 ani, fără antecedente penale, C. Marius, domiciliat în loc. Berchez, jud. Maramureş, în vârstă de 33 ani, recidivist, fără ocupaţie, G. Cosmin, domiciliat în Baia Mare, în vârstă de 28 ani, recidivist, fără ocupaţie şi F. Cristian, domiciliat în Baia Mare, în vârstă de 33 ani, recidivist, fără ocupaţie, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere, constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, falsificare de valori străine şi înşelăciune.
Stiri de actualitate:
VIDEO: 35% din cei care au absolvit cursuri de formare profesională organizate de AJOFM s-au angajat în domeniul pentru care s-au pregătit
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Noul program de vizitare
ASOCIAȚIA ESPERANDO a promovat un stil de viață sănătos prin proiectul SIS, care se încheie în această lună
ȘTIINȚA ELECTRO-SISTEM BAIA MARE: Juniorii clubului sportiv la stagiul național de la Snagov
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Peste 3.300 de beneficiari, de la cei mai mici exploratori până la elevi dornici să descopere istoria, patrimoniul și știința prin experiențe interactive.
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 27 octombrie în Baia Mare, Lăpușel, Hideaga, Recea
ERASMUS+ ÎN MARAMUREȘ: Aproape 1,6 milioane de euro pentru educație în anul școlar 2026-2027
RUGBY: „Zimbrii” joacă în deplasare cu Steaua în semifinalele Cupei României
SALVAMONT MARAMUREȘ: Misiune încheiată cu succes în zona Valea Vișeului, în apropierea râului Tisa
JANDARMII MONTANI MARAMUREȘENI: Bărbați sancționați pentru pătrunderea în fondul cinegetic cu motociclete de cross
FOTBAL: Victorie la scor pentru CSM Sighet. Un jucător a înscris de patru ori
VOLEI: Început de campionat cu înfrângere pentru Știința Explorări
COLONIA PICTORILOR: Classic Unlimited – o nouă întâlnire între muzică, poezie și artă vizuală
ZIUA ARMATEI ROMÂNE celebrată în municipiul Baia Mare
VITAL: Drumul apei descoperit de elevii clasei a III-a C de la Școala Gimnazială George Coșbuc, Baia Mare
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI continua campaniile de donare de sânge
NORD LITERAR: Salonul de carte – Bookstage Baia Mare 2026, o adevărată sărbătoare a spiritului
INSPECTORATUL DE JANDARMI MARAMUREȘ: Bărbat suspectat că ar fi provocat un incendiu într-un bloc de locuințe din Baia Mare, imobilizat de jandarmi și condus la sediul poliției
FOTBAL: Hagi a anunțat lista preliminară a stranierilor pentru „dubla” din noiembrie din Liga Națiunilor
Propunere de arestare pentru mai mulţi tineri din Maramureş, membrii unui grup infracţional

Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpaţilor, instanţa, considerând că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că aceştia au comis faptele pentru care sunt cercetaţi, a reţinut următoarele:
Inculpatul K. Arnold, în perioada ianuarie-mai 2012, a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, a procurat din străinătate (Grecia, Bulgaria) o sumă cuprinsă între 12.000 şi 20.000 de euro în cupiuri de 20 şi 50, contrafăcute – scopul fiind inducerea în eroare a cât mai multor persoane prin punerea acestor unităţi monetare false în circulaţie şi obţinerea de profit – şi s-a implicat direct în plasarea de valută contrafăcută, atât în ţară cât şi în străinătate.
Inculpatul C. Marius s-a implicat în activitatea de deţinere şi plasare de valută contrafăcută dar şi de recrutare de noi membri în grupul infracţional, pe care i-a coordonat în desfăşurarea cât mai eficientă a actelor infracţionale.
Inculpatul G. Cosmin, în perioada ianuarie-mai 2012, a aderat şi a sprijinit grupul iniţiat de inculpatul K. Arnold, în scopul plasării în circulaţie de valută contrafăcută, sens în care a deţinut şi a plasat (personal sau prin intermediul celorlalţi membri ai grupului) sume importante de astfel de valută şi a identificat potenţialele victime, persoane uşor de convins să accepte tranzacţii ilicite, în necunoaştere de cauză.
Inculpatul F. Cristian, în perioada ianuarie-mai 2012, a aderat şi a sprijinit grupul infracţional, în scopul plasării în circulaţie de valută contrafăcută, sens în care a deţinut şi a plasat valută şi a căutat modalităţi cât mai diversificate de realizare a operaţiunilor ilicite. Alături de inculpatul G. Cosmin, a racolat alte persoane lipsite de ocupaţie, chiar dacă fără antecedente penale, care la rândul lor, în baza promisiunii unui câştig facil, au acceptat să se implice şi să plaseze sume variind între 50 şi 600 sau 1000 euro falşi în circulaţie.
Împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii de arestare preventivă, inculpaţii au declarat recurs.
Lasa un raspuns