PROMO: Ziua universală a iei va fi sărbătorită în emisiunea „Zestrea Maramureşului”, de la TV Sighet

PROMO: Ziua universală a iei va fi sărbătorită în emisiunea „Zestrea Maramureşului”, de la TV Sighet

Ziua universală a iei va fi sărbătorită mâine şi în emisiunea „Zestrea Maramureşului”, de la TV Sighet. Realizatoarea emisiunii, Măriuca Verdeş anunţă o ediţie specială în care va discuta despre cămăşile tradiţionale din Ţara Maramureşului. Gazda casei va fi Măricuţa Moldovan, zisă a lui Nicoară.
Ia maramureşeană ocupă un loc distinct în multitudinea de cămăşi tradiţionale româneşti. Specialiştii consideră că zonele în care încă se mai păstrează ia autentică sunt zona Maramureşului şi zona Sighişoarei, pe Târnave. Ia maramureşeană este de tip "cămaşă cu platcă" şi este decorată cu frumoase cusături manuale inspirate mai ales din florile câmpului. Aşadar, despre cămaşa tradiţională maramureşeană va discuta Măriuca Verdeş, mâine, de la ora 19:00 într-o nouă ediţie a emisiunii “Zestrea Maramureşului”, doar la TV Sighet.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.