PROGNOZĂ: Meteorologii anunţă o primăvară mai degrabă capricioasă

PROGNOZĂ: Meteorologii anunţă o primăvară mai degrabă capricioasă

Chiar dacă primele zile de martie au fost promițătoare, meteorologii anunţă o primăvară mai degrabă capricioasă, cu nori, precipitaţii şi temperaturi destul de scăzute.
O vreme caldă se anunță până la sfârșitul săptămânii, însă instabilitatea specifică primăverii va apărea de săptămâna viitoare și în zona Maramureșului.

 “Pentru perioada următoare așteptăm o vreme normală din punct de vedere termic, poate chiar mai caldă. Sâmbătă și duminică așteptăm temperaturi ce vor urca până la 15, 16 grade, iar precipitații așteptăm de săptămâna viitoare. Frigul nu se va întoarce, dar martie este în general o lună capricioasă atât din punct de vedere termic, cât și al fenomenelor. Putem avea și ninsoare, dar și ploi”, a spus meteororlogul Ioana Ona.
Ploile vor fi prezente pe parcursul întregii primăveri, însă temperaturile nu vor ieşi din limitele normale ale acestei perioade.
 “Așteptăm temperaturi care pot urca până spre 20 de grade la sfârșitul lunii, dar vom avea și temperaturi negative în cursul nopților, până la -4, -5 grade. Așteptăm precipitații pentru toată primăvara, avem prognozată o primăvară ploioasă”, a adăugat meteorologul.
În ceea ce privește luna aprilie se prognozează o vreme frumoasă cu temperaturi pozitive.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.