PROCEDURI SIMPLIFICATE: S-a modificat legea adopției

PROCEDURI SIMPLIFICATE: S-a modificat legea adopției

 Legea adopţiei a fost modificată, în sensul scurtării termenelor şi procedurilor. A fost adoptată de Camera Deputaților, se află în promulgare la Președinție și va intra în vigoare la 4 luni de la publicarea în Monitorul Oficial. În prezent, în Maramureş sunt înregistraţi 13 copii eligibili pentru adopţie. De asemenea, 12 familii sunt atestate pentru adopţie, iar 7 familii sunt în curs de evaluare în vederea atestării. 

Noul act normativ care va intra în vigoare în scurt timp va duce practic la scurtarea tuturor etapelor procesului de adopţie. 
„Este vorba despre declararea adoptabilităţii, despre încredinţarea în vederea adopţiei şi despre încuviinţarea adopţiei. Mai mult, termenul de doi ani stabilit pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil va fi eliminat, obţinut în urma deciziei unei instanţe de judecată. Statutul va fi valabil de acum până la încuviinţarea adopţiei sau până în momentul în care copilul împlineşte vârsta de 14 ani”, a declarat purtătorul de cuvânt DGASPC Maramureş, Adrian Mândru. 
Adopția va putea fi stabilită și în cazul în care părinții/rudele care au putut fi găsite declară că nu doresc să se ocupe de copil, însă, ulterior, refuză să semneze declarațiile care ar permite declararea ca adoptabil a copilului. De asemenea, atunci când părinții și rudele copilului de până la gradul al patrulea nu sunt găsite după o perioadă de 6 luni de la instituirea măsurilor de protecție specială, vor putea fi demarate procedurile de adopție. O altă noutate este acordarea concediului de acomodare de maximum un an de zile, dar şi acordarea unei indemnizaţii lunare pe durata încredinţării în vederea adopţiei. 
„De această indemnizaţie poate beneficia atât soţia cât şi soţul familiei adoptatoare cu condiţia să realizeze venituri supuse impozitului pe venit. Mai trebuie să precizez că acest concediu se acordă doar pentru copiii care au vârsta mai mare de doi ani, iar valoarea indemnizaţiei va fi de 1.700 de lei”, a mai explicat Adrian Mândru. 
Pentru efectuarea evaluărilor impuse de obținerea atestatului și pentru realizarea potrivirii practice, persoanele care doresc să adopte un copil vor avea dreptul la timp liber, cu păstrarea drepturilor salariale, în limita a 40 de ore/an. Potrivirea se va face în mod obligatoriu la nivel local, de către fiecare direcție generală de asistență socială și protecția copilului. Nu în ultimul rand, valabilitatea atestatului de familie adoptatoare este prelungită de la un an la 2 ani. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.