Cei aproximativ 70 de suporteri români care au asistat la meciul dintre Armenia şi România au avut probleme în a-şi afişa steagurile şi bannerele. Organizatorii le-au cerut bani pentru ocuparea spaţiului publicitar, notează ProSport.
România a avut o galerie micuţă în Armenia, aproximativ 65-70 de suporteri, însă fanii care s-au deplasat la Erevan au intrat în conflict cu organizatorii. Suporterii noştri au afişat mai multe steaguri şi bannere, însă au fost obligaţi să le dea jos de pe garduri. Un reprezentant la federaţiei din Armenia le-a explicat că trebuie să dea bani pentru a-şi afişa bucăţile de pânză, deoarece ocupă spaţiul publicitar.
Fanii României au protestat vehement, însă până la urmă s-au conformat. Au aprins apoi mai multe torţe, dar nu le-au aruncat în teren. După care au început să scandeze împotriva FIFA şi UEFA, moment susţinut şi de suporterii armeni. De altfel, fanii echipei gazdă au huiduit iniţiativa organizatorilor, în momentul în care le-au cerut suporterilor români să coboare steagurile de pe garduri.
Suporterii armeni şi federaţia sunt în conflict, din cauza deciziile luate de forul de la Erevan, care nu sunt pe placul fanilor. Printre ele, numirea lui Varujan Sukiasian ca selecţioner, deşi acesta a venit după cinci ani de pauză, timp în care a lucrat la Administraţia Cimitirelor din Erevan. În replică, oficialii federaţiei au dat ordin ca niciun suporter armean să nu fie lăsat pe stadion cu vreun steag sau mesaj. Au dorit astfel să se confrunte cu mesaje de protest şi critici, la un meci internaţional.
Stiri de actualitate:
VIȘEU DE SUS: A fost semnalată prezența unui urs
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: O veste bună pentru viața culturală din Baia Mare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 28 septembrie în Baia Mare și marți, 29 septembrie în Tăuții Măgherăuș
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Groapa din tavan – de Mihai Vișinec, miercuri 30 septembrie
BAIA MARE: Finalul sezonului moto, marcat de sute de oameni
SALVAMONT MARAMUREȘ: Intervenție Salvamont Maramureș în zona Cavnic – Ciuha
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Tradiționalul Bal de Sfânta Ana la Ocna Șugatag
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 28 septembrie în Firiza și Tăuții Măgherăuș
FOTBAL: Remiză pe teren propriu pentru CS Minaur
HANDBAL: Doar egal cu Potaissa
ASOCIAȚIA „PROTEJĂM BAIA MARE”, dar și cetățenii resping ideea amplasării Arcului solar pe Câmpia Tineretului sau în proximitatea acesteia
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Campionatul de fotbal al județului Maramureș găzduit de Dămăcușeni
SPECIALIZARE LA ÎNĂLȚIME: Jandarmi montani de la Borșa, la un stagiu de pregătire pentru intervenții de salvare cu suport aerian
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
PROBLEME: Incidente între suporterii români şi organizatori, la meciul cu Armenia, pe tema afişării bannerelor

Lasa un raspuns