PRIMA CASĂ: Ce condiții trebuie îndeplinite pentru creditare

PRIMA CASĂ: Ce condiții trebuie îndeplinite pentru creditare

 La sfârșitul anului trecut a apărut o modificare importantă la programul Prima Casă, iar procentele de garantare s-au schimbat în funcție de vechimea locuinței. Astfel în urma acestor schimbări vor fi mai avantajați cei care cumpără sau construiesc o locuință nouă.

La creditele contractate de acum încolo se face o diferențiere între locuințele vechi și cele noi, în condițiile în care până la intrarea în vigoare a modificărilor plafonul de garantare se situa la 50% pentru toate tipurile de locuințe.
 “La sfârșitul anului trecut au fost făcute unele modificări cu privire la condițiile de creditare în cazul în care se solicită credit pentru Prima Casă. În primul rând cei interesați ar trebui să știe ce înseamnă prima casă, nu neaparat când ajungem proprietari ai unui imobil pentru prima dată, pentru că pot accesa acest credit și cei care au o locuință în proprietate însă acea locuință are sub 50 mp”, a precizat avocatul Anișoara Mihali.
Cei care vor să cumpere o locuință finalizată prin programul Prima Casă trebuie să îndeplinească unele cerințe.
 “La dosar trebuie să se depună declarații notariale prin care persoana interesată să arate că nu deține în proprietate nicio locuință, nu a avut niciodată în proprietate nicio locuință sau dacă a avut, acea locuință are o suprafață de mai puțin de 50 mp. Aceeași delcarație trebuie depusă de ambii soți, cei 2 care accesează vor fi codebitori și vor accesa împreună creditul. Acesta se poate accesa fie pentru construirea de locuințe, fie pentru achiziționarea unei locuințe deja construite”, a adăugat avocatul.
Ordonanța din decembrie 2016 stabilește că locuințele noi sunt acele locuințe care au fost finalizate, făcându-se recepția lor cu cel mult cinci ani înainte de data solicitării creditului garantat. De asemenea, sunt asimilate locuințelor noi și cele supuse unor lucrări de consolidare sau de reducere a riscului seismic în ultimii cinci ani înainte de data solicitării creditului. Deși este vorba despre același program, condițiile de creditare diferă de la o bancă la alta.
 “Vechimea în muncă nu afectează acest credit, condițiile efective se găsesc la sediile băncilor care încheie contracte pentru Prima Casă. Practic garant al acestui credit este guvernul, respectiv statul roman și imobilulul care va fi achiziționat devine bun ipotecat, o altă garanție a restituirii creditelor. În funcție de cuantumul creditului, de nevoile și valoarea salariului sau a veniturilor pe care le realizează cei care accesează creditul  sunt impuse în mod special de către bănci”, a explicat Anișoara Mihali.
În baza contractului de garantare, cumpărătorul nu are voie să înstrăineze imobilul pe o perioadă de 5 ani. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.