Se pregătesc alegeri în PNL. Noul lider al PNL Maramureș va fi ales prin vot, cel mai probabil la finalul lunii aprilie. În această perioadă va fi demarat procesul electoral la nivelul organizațiilor locale, urmând ca aceste demersuri să culmineze cu conferința județeană de alegeri.
Organizarea conferințelor de alegeri reprezintă ultima etapă care finalizează procesul de fuziune între PNL și fostul PDL, în urma căruia vor trebui să funcționeze structuri statutare cu președinte unic.
”Pentru a putea organiza conferința județeană, este necesar să fie organizate alegeri în 75% din organizațiile constituite și în municipiile din județ, respectiv Baia Mare și Sighet. Practic, din cele 76 de unități administrativ-teritoriale, este necesar să avem în 59 alegeri”, explică președintele interimar al PNL Maramureș, Călin Bota.
Procesul alegerilor va fi demarat, pentru început, la nivelul organizațiilor din teritoriu. Președintele interimar al PNL Maramureș, Călin Bota, a explicat în cadrul emisiunii Maramureșul Azi, realizată de Gheorghe Paul Szaniszlo, pașii ce trebuie respectați pentru organizarea alegerilor și cine poate candida pentru funcții în interiorul partidului.
”Din perspectiva asigurării cadrului necesar organizării alegerilor, în urma organizării acestor consilii de coordonare locale la care participă toți membrii cu drept de vot, respectiv membri cu adeziuni depuse la partid până la 31 decembrie 2016 și înregistrate în evidențele naționale ale partidului, acele persoane vor putea să participe. Și dacă organizațiile vor avea numărul de membri necesari, cotizațiile achitate în întregime până inclusiv în luna anterioară celei în care va avea loc Consiliul de coordonare local, vor avea drept de vot în cadrul adunării generale a Consiliului de coordonare local. Toți acești membri vor putea participa și vor putea să își aleagă în mod democratic persoana și echipa care să conducă destinele acelei organizații locale din perspectivă politică”, arată Călin Bota.
Pentru pregătirea și organizarea alegerilor s-a constituit o comisie în acest sens, din care fac parte Marinel Kovacs, Gheorghe Mihai Bîrlea, Felician Cerneștean, Alexandru Oros, Felician Ciceu, Constantin Boloș, Gheorghe Marian, Cristian Niculescu Țâgârlaș. Aceștia nu vor putea să candideze pentru funcția de președinte al PNL Maramureș.
”Din asigurările pe care le-am primit am dedus că doar pentru funcția de președinte nu se poate candida, conform deciziei nr. 9 a Biroului Permanent Național al PNL din 13 martie. Nu am un obiectiv. Funcția pe care o voi ocupa va fi rezultatul discuțiilor pe care le voi avea cu colegii mei, important este să fim o echipă”, mai precizează Bota.
Conferința județeană de alegeri a PNL Maramureș este preconizată pentru finalul lunii aprilie. În cadrul acesteia se vor alege președintele PNL Maramureș și Biroul Permanent Județean.

Lasa un raspuns