În sala de spectacole a Școlii de Arte ”George Enescu” va avea loc vineri, de la ora 17, un concert special de pian. O fostă elevă a școlii de muzică, Aurelia Vișovan, va susține un recital la pian alături de Can Cakmur, un interpret din Turcia.
La 26 de ani, Aurelia Vișovan are la activ o mulțime de distincții și amintiri de pe scenele pe care a susținut concerte. Aurelia a participat la cursuri de măiestrie susținute de Robert Levin, Stephen Hough, Gabriel Amiraș, György Kurtág. A susținut recitaluri și concerte în Berlin, în Dresda și în România cu orchestre precum Das Sinfonie Orchester Berlin, Orchestra română de tineret sau Orchestra de cameră radio din București.
”Este vorba despre fosta noastră elevă Aurelia Vișovan, studentă la Universitatea de Muzică din Viena și profesoară la Conservatorul din Cluj-Napoca. A ținut să vină să concerteze la noi, ține legătura cu șoala noastră. A plecat de la noi în clasa a VII-a, a studiat pian la Liceul de Muzică din Cluj, cu Gerda Turk, a urmat Liceul de Muzică ”Gheorghe Dima”din Cluj, apoi Conservatorul din Cluj, și mereu suntem amintiți în interviurile pe care le are”, spune Nicolae Paraschiv, directorul Școlii de Arte ”George Enescu” din Sighet.
În concert vor fi lucrări de Mozart, Schumann, Piazzola și Schubert.
Biletele se găsesc la Școala de muzică. Prețul unui bilet este de 10 lei, iar elevii au reducere. Spectacolul este organizat de Clubul Rotary Sighet.

Lasa un raspuns