Maramureșenii au și în această săptămână sute de locuri de muncă disponibile prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă. Peste 400 de joburi sunt înregistrate la această oră în bazele de date ale intituției.
Ca de fiecare dată, cele mai multe joburi se adresează persoanelor cu studii medii. Din cele 444 de locuri de muncă, o bună parte sunt ca agent de vânzări, casier, confecționer, femeie de serviciu, electrician, lucrător comercial, manipulanți mărfuri, ospătar, șofer de autoturisme, tâmplar universal, dar și muncitori în domeniul construcțiilor.
Persoanele care au doar studii gimnaziale au și ele la dispoziție câteva locuri de muncă. Este vorba despre tapițeri, tâmplari, spălător covoare înnodate, operator mase plastice, operator la sfărâmarea minereurilor, muncitor necalificat în construcții, precum și în demolări.
Vestea bună pentru maramureșenii cu studii superioare este că în această săptămână sunt disponibile peste 30 de locuri de muncă destinate lor. Se caută consilieri juridici, consultanți în management, inspectori economici, directori de instituții publice, de societăți comerciale, desenator artistic, inginer de sistem în informatică, proiectant, urbanist, precum și secretară dactilografă.
Lista întreagă a locurilor de muncă o găsiți aici .

Lasa un raspuns