Structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor au continuat, în săptămâna 11– 17 aprilie a.c., la nivel naţional, acţiunile în sistem integrat pentru cunoaşterea, prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale cu produse de tutun, pentru descoperirea şi documentarea activităţilor ilicite privind producerea, contrafacerea, contrabanda, traficul şi comercializarea ţigaretelor.
In cadrul acţiunilor comune desfăşurate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Direcţia Generală Anticorupţie, cu sprijinul informativ-operativ al D.G.I.P.I., au fost confiscate 11.176.126 de ţigarete, respectiv 558.806 de pachete.
Cea mai mare parte a ţigaretelor confiscate –8.939.960- a fost descoperită în mijloacele de transport, restul fiind indisponibilizată în urma acţiunilor desfăşurate în pieţe/târguri, a percheziţiilor domiciliare şi a controalelor în magazinele duty-free.
Au fost aplicate 419 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 912.900 lei şi au fost înregistrate 52 de lucrări penale, în care sunt cercetate 108 persoane, împotriva a 110 fiind începută urmărirea penală. De asemenea, au fost indisponibilizate 78 mijloace de transport implicate în activităţi ilegale.
Totodată, au fost verificate 979 societăţi comerciale, realizate 526 filtre rutiere şi 44 de percheziţii. La nivel naţional, s-au desfăşurat 171 de acţiuni în zonele de frontieră, 497 în pieţe şi târguri, 478 pe rute de transport şi 261 în alte zone.
Zilnic, în aceste activităţi, au fost angrenaţi, în medie, 1.931 de poliţişti, 130 jandarmi, 281 poliţişti de frontieră şi 49 lucrători din alte structuri.
De la începutul anului până în prezent, structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor au confiscat, la nivel naţional, 105.474.900 de ţigarete (5.273.745 de pachete). În acest interval, au fost înregistrate 909 de lucrări penale, fiind cercetate 1.675 persoane, dintre care 203 au fost reţinute şi 127 arestate.
Efectivele M.A.I. acţionează în colaborare cu reprezentanţii administraţiei fiscale, realizându-se, astfel, un cumul de competenţe şi o coordonare unitară, scopul fiind concentrarea resurselor în vederea combaterii eficiente a contrabandei, contrafacerii şi comerţului ilegal cu produse de tutun.
În contextul acţiunilor specifice, structurile M.A.I. acţionează sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. pentru documentarea activităţii grupărilor infracţionale organizate care desfăşoară fapte de contrabandă.
Stiri de actualitate:
COLONIA PICTORILOR: Anuala Artelor 2026 – 121 de lucrări de artă, creațiile a 67 de artiști
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI: A fost lansat proiectul transfrontalier T.I.N.A.
SALVAMONT MARAMUREȘ: Marie Nordgren, vicepreședinta Comisiei Internaționale de Salvare Alpină, în Maramureș
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Descoperiri arheologice la Ciceu-Corabia
PLANETARIUL MOBIL al Muzeului de Științe Astronomice în Parcul Central la Sărbătoarea Castanelor
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de circulație pentru desfășurarea evenimentului ”Sighet Run 700”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 10 septembrie în Baia Mare, Seini și Tăuții Măgherăuș
BAIA MARE: Prima săptămână de școală și primele activități desfășurate de polițiști alături de elevi
BAIA MARE: Prins la volan beat criță. Avea 2 mg/l alcool pur în aerul expirat
ATENȚIONARE METEO: Cod galben în Maramureș
FEREASTRA are un secret pe care puțini proprietari îl exploatează la maximum
VIDEO: Vernisajul expoziției de artă fotografică URBÁNagybánya din a doua zi a Főtér Fesztivál 2026
NORD LITERAR: Încep înscrierile pentru concursul „Cărțile Anului”
BAIA MARE: Începe proiectul „Săsar & Firiza fără Plastic”
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
ASOCIAȚIA ESPERANDO: Tabără recreativă la mare pentru 30 de persoane cu dizabilități, părinți, aparținători
MUZEUL MARAMUREȘAN: Vacanță în curtea muzeului – o experiență frumoasă, plină de bucurie
SPECIAL: Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, partener într-un proiect aniversar UNESCO
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Expoziție dedicată celor 130 de ani de la înființarea Școlii de pictură de la Baia Mare la Institutul Liszt din București
Peste o sută de milioane de ţigarete au fost confiscate de Structurile M.A.I. în 2011

Lasa un raspuns