Peste 3.800 de proiecte au fost depuse de tinerii fermieri pe măsura 112

Peste 3.800 de proiecte au fost depuse de tinerii fermieri pe măsura 112

Tinerii fermieri au depus 3.863 de proiecte conforme, în perioada 28 noiembrie 2011 – 13 ianuarie 2012, în valoare totală de aproximativ 137,18 milioane de euro, informează un comunicat al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), remis marţi.
Alocarea financiară de 50 de milioane de euro pe sesiunea de primire a cererilor de finanţare pentru instalarea tinerilor fermieri (Măsura 112) a fost depăşită de aproape trei ori, iar acordarea finanţării va fi decisă de punctajele obţinute de fiecare proiect în parte.
Tinerii fermieri au solicitat sprijin financiar pentru dezvoltarea unor activităţi diverse, dintre care cele mai accesate au fost cele pentru legumicultură, ferme vegetale, dar şi pentru creşterea animalelor.
‘Aceasta este prima sesiune de proiecte în care se constată o creştere însemnată a interesului pentru zootehnie, lucru datorat în primul rând noului sistem de calcul al dimensiunii economice a exploataţiei agricole care valorizează superior sectorul de creştere a animalelor. Ca un element de noutate, tinerii care au depus proiecte în această sesiune beneficiază de o primă de instalare care poate ajunge la 40.000 de euro, faţă de 25.000 cât se putea obţine în anii precedenţi’, a declarat directorul general al APDRP, Mihai Gavril Vădan.
Următoarea sesiune pentru depunerea proiectelor de finanţare nerambursabilă aferentă Măsurii 112 – ‘Instalarea tinerilor fermieri’ este preconizată a avea loc în perioada 1 – 29 iunie 2012, atunci fiind disponibili peste 120,88 de milioane de euro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.