Peste 200 de jandarmi în misiune de Sărbătorile Pascale

Peste 200 de jandarmi în misiune de Sărbătorile Pascale
Pentru ca Sărbătorile Pascale să fie petrecute de către cetăţenii  Maramureşului în linişte şi bucurie deplină alături de cei dragi, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş vor fi prezente pe întreg teritoriul judeţului pentru a asigura ordinea publică, astfel încât cu toţii să putem sărbători în tihnă Învierea Domului.
 În zona lăcaşurilor de cult din Baia Mare, începând cu  23 aprilie, jandarmii vor fi prezenţi în misiune, precum şi în apropierea bisericilor din Sighetu Marmaţiei, a Mănăstirii „Bârsana” şi a Mănăstirii „Rohia”. Prin sistemul integrat de patrule mixte, în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, siguranţa cetăţenilor va fi asigurată în zonele administrativ-teritoriale ale localităţilor Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Borşa-Vişeu, Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare şi Fărcaşa.
În staţiunile turistice Izvoare, Mogoşa-Şuior, Cavnic şi Borşa, efective importante de jandarmi vor veghea la  liniştea celor care au decis să sărbătorească Sfintele Sărbători de Paşti în mijlocul naturii.
La reşedinţă, funcţionează  permanent un serviciu operativ şi o subunitate de intervenţie gata oricând să intervină acolo unde starea de normalitate, atmosfera specifică celei mai mari sărbători a anului, ar putea fi deranjată.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.