Peste 1.000 de salariaţi ai Poştei Române protestează în Piaţa Constituţiei

Peste 1.000 de salariaţi ai Poştei Române protestează în Piaţa Constituţiei

Peste 1.000 de salariaţi ai Poştei Române, membri ai Federaţiei Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii (FSPC), protestează la această oră în Piaţa Constituţiei împotriva măsurilor anunţate în ultima perioadă de conducerea companiei Poşta Română referitoare la disponibilizarea personalului şi la reducerea veniturilor salariaţilor cu peste 10 procente.Organizaţia sindicală a anunţat că aşteaptă peste 2.000 de salariaţi ai Poştei Române, membri ai consiliilor sindicale din sindicatele afiliate la FSPC, la protestul organizat marţi în faţa sediului Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.Potrivit sindicaliştilor, declanşarea acţiunilor de protest are la bază o serie de nemulţumiri, printre care situaţia actuală şi viitoare a locurilor de muncă, încălcarea de către managementul CNPR a prevederilor din contractul colectiv de muncă valabil la nivel de unitate, precum şi ultimele decizii luate de către managementul Companiei prin care se reduc veniturile salariaţilor cu peste 10% şi concedierile anunţate.Recent, Daniel Neagoe, directorul general al Companiei Naţionale ‘Poşta Română’ /CNPR/ şi preşedintele Consiliului de Administraţie al instituţiei, a anunţat că un număr de 1.400 de posturi vor fi închise în Poşta Română, iar persoanele de pe funcţiile respective vor fi redistribuite către cele două noi societăţi ce vor fi înfiinţate, respectiv o bancă şi un broker de asigurări.Totodată, MCSI preciza că Poşta Română şi-a respectat obligaţiile menţionate în acordul cu Fondul Monetar Internaţional /FMI/, în care se prevedea concedierea a 70 de angajaţi din sectorul administrativ şi închiderea unui număr de 900 subunităţi poştale.Prevederile acordului referitoare la Poşta Română vizează reducerea personalului administrativ cu un număr de 70 de angajaţi, închiderea unui număr de 900 subunităţi poştale, reorganizarea şi modernizarea CNPR conform HG 572/2010 privind aprobarea strategiei de restructurare şi modernizare a Companiei.AGERPRES

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.