Amy Winehouse intenţiona să adopte o fetiţă

Amy Winehouse intenţiona să adopte o fetiţă

Cu puţin timp înainte de a muri, Amy Winehouse demarase o procedură de adopţie a unei fetiţe din Caraibe. Acest lucru ar fi putut să o echilibreze pe cântăreaţa cu o personalitate atât de tulbure, se spune pe site-ul people.premiere.fr.Cântăreaţa avea într-adevăr intenţia de a adopta o fetiţă de 10 ani, Dannika Augustine, pe care o cunoscuse într-o călătorie în Caraibe, scrie ziarul The Mirror. Amy demarase chiar procedura de adopţie şi cumpărase bilete ca să o viziteze pe fetiţă săptămâna viitoare. Dannika este o fetiţă săracă, care s-a ataşat foarte mult de cântăreaţă cu ocazia frecventelor vizite din ultimii doi ani.Contactată de ziarul citat, micuţa, evident marcată de moartea lui Amy, a mărturisit: ‘Amy era deja mama mea. Îi spuneam mamă şi ea îmi spunea că sunt fiica ei. Se ocupa mult de mine şi ne distram mult amândouă. O iubeam şi mă iubea şi ea pe mine’. ‘Era cea mai formidabilă persoană pe care am cunoscut-o vreodată şi visam să stau cu ea, aici sau la Londra. Nu pot să cred că nu mai este. Este cel mai rău lucru care mi s-a putut întâmpla’, a adăugat fetiţa.AGERPRES

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.