Un nou templu, o statuie al lui Elie Wiesel și un zid al memoriei. David Liebermann, președintele comunității evreilor din Sighet, a vorbit despre aceste trei proiecte în emisiunea Maramureșul Azi, difuzată la TV Sighet. El nu a înaintat date exacte privind materializarea proiectelor, dar a vorbit despre importanța concretizării acestora pentru comunitatea evreilor din Sighet.
Comunitatea evreilor din Sighet deține la ora actuală trei monumente istorice: primul este Templul, actuala sinagogă, al doilea este clădirea sediului comunității evreiești, iar al treilea este Cimitirul evreiesc, care cuprinde în jur de 2700 de morminte. Sighetu Marmației a fost în trecut un centru religios foarte puternic pe plan european, de aici a plecat și rabinul de Satu Mare, Teilteilbaum. Există o capelă în cimitirul evreiesc unde e înmormântat primul rabin Teiteilbaum. Evrei ortodocși vin frecvent în pelerinaj la strămoșii lor.
”Dinastia Teiltenbaum, reprezentată de rabinul de Satu Mare, vrea să reînvie tradiția lor și încearcă prin mai multe posibilități să reconstruiască vechiul templu din centrul orașului, unde e acum Monumentul Holocaustului. Să vedem ce hotărâri vor aduce în continuare. Vor apărea cu siguranță și alte obiective, o cantină, un hotel, va fi un complex care va atrage foarte multă lume, măcar din curiozitate. Va fi un adevărat potențial de dezvoltare și al orașului”, remarcă David Liebermann.
O altă idee ar fi înlocuirea actualului gard al sediului comunității cu un zid al memoriei.
”Există, de asemenea, o intenție din partea comunității să se facă un zid memorial în locul actualul gard al comunității care este deterioriat și să punem și plăcuțele memoriale ale celor 150 de personalități pe plan mondial care au plecat din Sighet, din rândul comunității evreiești”, arată David Liebermann.
Un alt proiect este realizarea unei statui închinate scriitorului Elie Wiesel. Rămâne de văzut cine va finanța realizarea acestor proiecte și când vor fi materializate acestea.

Lasa un raspuns