Piesă de teatru amânată din cauza frigului. Azi, de la ora 12:00, în sala de spectacole a Palatului Cultural din Sighet trebuia să fie pusă în scenă piesa „O noapte furtunoasă”, de Ion Luca Caragiale. Spectacolul dedicat împlinirii a165 de ani de la naşterea lui Caragiale a fost însă amânat din cauza frigului din sală.
Actrițele care au jucat în piesa ”Janka”, vineri, în sala de spectacole a Palatului Cultural nu au avut o misiune tocmai ușoară. Deși trei zile s-a făcut foc în soba care deservește sala de spectacole, frigul era pătrunzător. Pentru a evita o situația similară, conducerea Centrului Cultural a amânat spectacolul pregătit pentru azi.
”Aceasta este o problemă foarte veche. Noi nu mai suntem administratori ai spațiului, clădirea fiind retrocedată, noi fiind chiriași. Din păcate experiența ultimului eveniment pe care l-am organizat, de Ziua Holocaustului, ne-a făcut să anulăm un spectacol care trebuia să aibă loc azi. Sala nu poate fi folosită în aceste condiții în care temperaturile au scăzut mult sub limita înghețului. Pentru spectacolul Janka am folosit o jumătate de mașină de lemne, iar în sală a fost foarte frig”, spune Dan Pralea, directorul Centrului Cultural Sighet.
Conducerea centrului s-a gândit la o soluție pentru încălzirea mai eficientă a sălii.
”Am consultat modalitățile legale prin care să putem încălzi sala Am ajuns la concluzia că e mai eficient să achiziționăm tunuri de căldură, de putere mare, pe care să le montăm în trei locuri din sală. Acestea vor asigura încălzirea sălii în circa o oră, astfel vom avea cheltuială mai puțină și eforturi mai puține din partea personalului”, adaugă Dan Pralea.
Spectacolul programat pentru azi s-ar putea reprograma pentru sfârșitul săptămânii, în cazul în care vor fi condiții mai bune.

Lasa un raspuns