Patru copii din sistemul de protecție specială al DGASPC Maramureș au avut parte de o experiență inedită aproape de finalul vacanței de vară: o excursie în Franța, la invitația Asociației Les Amis Du Monastere Godoncourt, reprezentată prin Monahia Doroteea.
Vizita în Franța face parte din activitățile incluse în parteneriatul încheiat în acest an între asociația din Franța și Complex Servicii Sighetu Marmației, din cadrul DGASPC Maramureș.
În cele opt zile petrecute în Franța, copiii au avut ocazia să viziteze numeroase obiective turistice, printre care Mănăstirea Sf. Otilia din Strasbourg. Au străbătut orașul Strasbourg cu vaporașul pe Rin, de unde au văzut diferite instituții europene – Consiliul Europei, Parlamentul European, Comisia și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Comisia Centrală a Navigației pe Rin, Catedrala Notre-Dame din Strasbourg.
La Nancy au vizitat Biserica Sf. Nicolae, unde se află o parte din moaștele Sf. Nicolae. Au admirat construcții impunătoare în Place Stanislas: Hôtel de Ville (Primăria), Fântânile Neptun și Amphitrite, balustradele de fier forjat, galeriile de artă din piață. La Mulhouse s-au bucurat de atracțiile din parcul de distracții Micul Print, apoi au vizitat familia Tand din Maramureș, care i-au primit cu mult drag și ospitalitate caracteristică maramureșenilor.
Copiii au vizitat și restaurantul doamnei Elena – o româncă din Sibiu care i-a așteptat cu bunătăți și delicii franțuzești. Au participat la concertul susținut de Teodora Irava, studenta de la Iași, aflată în Franța în cadrul unui proiect Erasmus, care promovează valorile tradiționale românești. Au participat la vernisajul expoziției CHIPUL ȚĂRANULUI ROMÂN organizată cu sprijinul ARHIVELOR NATIONALE BISTRIȚA NĂSĂUD și la masa rotundă ZIUA LIMBII ROMÂNE, unde copiii noștri au recitat câte o strofă din poezia ”Limba noastră”, de Alexei Mateevici.
Pe parcursul șederii în Franța, copiii au învățat multe lucruri noi, s-au distrat și au legat prietenii.
Lasa un raspuns