Paşapoartele se vor elibera săptămânal şi în municipiul Sighetul Marmaţiei

Paşapoartele se vor elibera săptămânal şi în municipiul Sighetul Marmaţiei

 Secretarul de stat Mihai Capră din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor s-a întâlnit, în această dimineaţă, cu prefectul Sandu Pocol, subprefectul Gyongyike Bondi şi şefii structurilor teritoriale ale ministerului de resort (poliţie, jandarmi, poliţie de frontieră, pompieri, permise şi înmatriculări şi paşapoarte) şi au discutat probleme punctuale referitoare la activitatea fiecărei instituţii.
Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor din Maramureşul istoric şi a reduce cheltuielile acestora de deplasare în Baia Mare, în scopul depunerii actelor necesare pentru obţinerea unui paşaport simplu (electronic) au fost iniţiate demersuri pentru dotarea Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Paşapoartelor Simple cu staţie mobilă. Angajaţii care vor deservi această staţie se vor deplasa săptămânal la Sighetu Marmaţiei pentru preluarea documentelor necesare eliberării paşaportului simplu electronic, respectiv vor elibera paşapoartele simple electronice maramureşenilor de peste deal.

Secretarul de stat Mihai Capră s-a interesat despre situaţia primirii aparaturii necesare începerea acestei activităţi şi a precizat că odată cu sosirea staţiei mobile se vor rezolva şi probleme cauzate de aglomeraţia persoanelor la sediul serviciului din municipiul reşedinţă de judeţ. În luna august, maramureşenii plecaţi la muncă în străinătate se întorc acasă în concediu şi doresc să îşi preschimbe documentele de călătorie, identitate, inmatriculare a autovehicului sau permisul de conducere. În această perioadă, aproximativ 60% din solicitările pentru obţinerea paşaportului electronic provin din Maramureşul istoric. Secretarul de stat Mihai Capră a propus preluarea angajaţilor disponibilizaţi din structurile MAI de către poliţia locală sau comunitară 
             Secretarul de stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului s-a interesat în discuţiile cu şefii structurilor teritoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor despre situaţia angajaţilor disponibilizaţi, urmare a restructurilor din sistem. Mihai Capră a spus: "O mare parte dintre problemele dumneavoastră le cunoaştem de la vizita recentă a ministrului administraţiei şi internelor Traian Igaş în judeţ. Angajaţii disponibilizaţi din sistem sunt pregătiţi profesional, ştiu ce au de făcut şi pot fi preluaţi de către poliţia locală sau comunitară. Puteţi iniţia demersuri şi trimite listele cu aceste persoane primarilor din teritoriu pentru a putea beneficia de serviciile şi experienţa lor. În acest sens, am discutat şi cu primarul Cătălin Cherecheş care şi-a arătat toată disponibilitatea de a ajuta şi a încadra persoane disponibilizate din minister. Deocamdată există o diferenţa de salarizare destul de mare în administraţia publică locală faţă de cea din cadrul structurilor teritoriale unde au lucrat, însă ne gândim să propunem îmbunătăţirea acestei situaţii".

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.