La cumpăna dintre ani, pe raza judeţului se vor organiza în spaţiul public, evenimente cultural-artistice şi religioase, petreceri şi alte asemenea manifestări specifice de Anul Nou. Asta mai puțin la Sighetu Marmației, und, spun reprezentanții Primăriei, nu se organizează nimic la trecerea dintre ani.
După ce ultimul eveniment, Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă „Marmația”, nu a ieșit conform planului, în noaptea dintre ani, sighetenii care nu s-au alăturat unor petreceri organizate în municipiu de diferite localurivor sta în casă, asta pentru că autoritățile n-au pregătit niciun program în acest sens. În municipiul reședință de județ, de pildă, în data de 31 decembrie, începând cu ora 23:00, pe scena din Piaţa Libertăţii se va desfășura evenimentul cultural „Iarna băimăreană”. Va avea loc un concert al formaţiei „Gaşca de acasă”, iar la ora 00:00, în Piaţa Păcii din Baia Mare va avea loc spectacolul de artificii.
Tot sâmbătă, 31decembrie, începând cu ora 23:00, în Vişeu de Sus, Primăria, Consiliul Local şi Centrul cultural – social din Vişeu de Sus, organizează, pe scena amplasată lângă Casa de Cultură, evenimentul cultural-artistic ,,Revelion 2017”, unde participanţii vor fi încântaţi şi de spectacolul de artificii.
La Baia Sprie nu vor avea loc manifestări cultural-artistice în noaptea dintre ani, în schimb în prima zi a noului an, între orele 11:00-17:00, se va oficia slujba religioasă de Anul Nou, ocazie cu care se vor desfăşura activităţile tradiţionale "Jocul Moşilor”.
La Sighetu Marmației, în schimb, nu va avea loc niciun fel de manifestare. Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Alina Prisecaru, a mărturisit zilele trecute că deocamdată nu există nicio manifestare planificată, iar în momentul în care va exista una, va fi remis presei un comunicat în acest sens. Până la ora actuală acest lucru nu s-a întâmplat și nici pe site-ul primăriei nu a fost făcut public vreun eveniment dedicat sighetenilor. Rămâne de văzut dacă nu cumva e vreo surpriză.

Lasa un raspuns