PĂREREA SIGHETENILOR: Superstiții la cumpăna dintre ani

PĂREREA SIGHETENILOR: Superstiții la cumpăna dintre ani

 Tot felul de tradiții dar și de superstiții de revelion, de care mulți țin seama în speranța că le va merge mai bine în noul an. Printre aceste obiceiuri se numără purtarea unor haine noi și de culoare roșie, care, se spune, aduc sănătate, noroc și un an prosper.

 „Trebuie să nu lipsească ceva roșu, vâscul și banii. Banii trebuie să îi ai la tine ca să fii bogat tot anul, roșu ca să îți poarte noroc și vâscul ca să fii îndrăgostit, le respectăm în fiecare an”, a spus o sigheteancă.
 „Sigur că respectăm superstițiile astea pentru că noi maramureșenii toți suntem cu păstrarea obiceiurilor. În noaptea de revelion trebuie să fie cântec și voie bună, pe masă trebuie să fie de toate”, a precizat un bărbat.
 „Peștele este bun în noaptea dintre ani, se zice că trebuie să mănânci ca să străbați în anul viitor așa cum merge peștele prin apă, să mergi tot înainte”, a arătat o femeie.
 „Este tradiția cu strugurii, cu peștele. Nu știu ce semnificație au, dar le păstrăm, ne luăm și noi după alte obiceiuri”, a spus o altă sigheteancă.
La țară se spune că pentru a avea parte de belşug prima persoană care va trece pragul casei în noul an trebuie să fie un bărbat. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.