PARLAMENT: Comisiile de politică externă nu au avut cvorum pentru a da aviz pe Strategia de Apărare

PARLAMENT: Comisiile de politică externă nu au avut cvorum pentru a da aviz pe Strategia de Apărare

Comisiile pentru politică externă ale Camerei Deputaților și Senatului nu au putut da marți aviz pe Strategia Națională de Apărare din lipsă de cvorum.
 "Comisiile nu au dat aviz, eu mă bucur că totuși am discutat pe fond despre o problemă absolut importantă pentru toate instituțiile statului și care, indiferent de cine o elaborează, privește pe termen lung modul în care România se va raporta la politica de securitate și asupra politicii externe. Le-am explicat colegilor că a existat o greșeală a Birourilor permanente care la discuția pe fond trebuia să sesizeze și Comisiile de politică externă, pentru că peste tot în spațiul european, când se discută despre securitate, se discută și de politică externă", a declarat președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, Petru Filip.
Potrivit unor surse parlamentare, ședința de marți a plenului reunit al Camerei și Senatului în care urmează să se dea vot pe Strategia Națională de Apărare ar putea fi amânată în lipsa acestui aviz de la Comisiile de politică externă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.