Părinți revoltați din cauza închiderii unei școli din Borșa

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a primit, luni, un grup de părinți însoțiți de copii de la Școala structură Gârlea din Borșa, nemulțumiți de închiderea acestei școli și transferarea copiilor la Școala Gimnazială nr. 9 din Borșa.  Părinții au fost invitați la un dialog în vederea soluționării problemelor ridicate.

În urma discuțiilor purtate, conducerea Inspectoratului Școlar Județean a prioritizat elevii și satisfacerea nevoilor emoționale și educaționale ale acestora, reiterând rugămintea adresată părinților de a  nu-i priva de dreptul la educație și de a-i duce la școală.

”Școala structură Gârlea este închisă din cauza condițiilor insalubre și a lipsei avizelor de funcționare, în urma hotărârii Consiliului Local Borșa privind reducerea claselor simultane. Astăzi inspectorul școlar general, doamna profesor Ana Moldovan, însoțită de cei doi inspectori generali adjucți, s-au deplasat la Borșa la Școala structură Gârlea și ulterior vor avea o întâlnire tehnică cu primarul orașului Borșa”, a declarat Antoaneta Bolchiș, purtător de cuvânt al ISJ Maramureș.

După închiderea unității de învățământ copiii au fost transferați într-o altă școală din oraș, iar părinții susțin că școlarii trebuie să facă acum naveta ca să ajungă la școală.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.