Pagube importante în Maramureș în urma ploilor torențiale de vineri

Precipitațiile torențiale căzute in cursul zilei de ieri au produs pagube la nivelul a opt unități administrativ-teritoriale (Moisei, Poienile de Sub Munte, Borsa, Vișeu de Jos, Strâmtura, Ruscova, Rozavlea si Sighetu Marmației).

Torenții formați pe versanți au contribuit la creșterea debitelor și nivelurilor unor văi care s-au revărsat din albie. Șuvoaiele de apă au transportat aluviuni, pietriș, material lemnos și material vegetal care au colmatat podețe, rețele de canalizare. Au fost inundate 25 de anexe gospodărești și curțile aferente.

De asemenea, au fost afectate 1, 5 km de drum județean, peste 173 km de străzi, 5 km de drum comunal, colmatate 14 podețe si trei fântâni, 1,2 km de drum forestier, 7 hectare de teren arabil, 3,2 hectare de pășuni și fânețe, apărări de mal, 6 km de rețele de apă și canalizare. Pentru eliminarea efectelor negative produse de fenomenelor meteorologice periculoase s-a acționat cu personal si mijloace tehnice de către pompierii militari, efective de poliție, comitetele locale pentru situații de urgență, serviciile voluntare pentru situații de urgență, angajați ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș. Situația cursurilor principale de apă din zonele aflate sub avertizare meteorologică imediată de vreme nefavorabile a fost monitorizată permanent de grupurile de suport tehnic al CJSU și grupul operativ de la ISU.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.