Decizia autorităților de a deschide pe timpul verii doar after school-urile și grădinițele private este profund discriminatorie și lasă foarte mulți părinți fără posibilitatea de a își lăsa copiii în grija unei astfel de instituții, pentru a putea merge la serviciu, a declarat, vineri, pentru EduPedu.ro Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar. Întrebat în legătură cu declarațiile recente ale ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, potrivit căruia și grădinițele de stat ar putea fi deschide de autoritățile locale, el a răspuns că nu știe să existe o astfel de măsură.
“Din punctul meu de vedere, decizia trebuie să aparțină Ministerului Sănătății, așa încât ministrul Educației să nu-și asume unilateral o decizie” de asemenea greutate, a apreciat Iulian Cristache.
În plus, a apreciat el, “nu văd ca un after school să ia mai puțin de 2.000 de lei pe lună pentru așa ceva, mai ales în condițiile actuale”, când trebuie să ia măsuri stricte de igienă și sanitare. De aceea, afirmă Iulian Cristache, era important “să dea drumul grădinițelor de stat, eventual cu program prelungit, puteau chiar să ceară bani de la părinți” – câteva sute de lei.
“Primesc zeci de mesaje de la părinți care pur și simplu plâng că își pierd serviciul”, a spus reprezentantul asociaților de părinți, informează edupedu.ro

Lasa un raspuns