Acţiunile dedicate de Muzeul Maramureşului din Sighetu Marmaţiei ianugurării proiectului româno-norvegian au debutat astazi, la ora 10:00, intr-un cadru festiv la Primăria Sighetu Marmaţiei , unde au rostit cuvinte de salut personalităţile prezente la faţa locului.In această atmosferă de sarbătoare dr. Mihai Dăncuş, directorul muzeului, vădit emoţionat, şi-a anunţat retragerea din funcţia de director al instituţiei pe care a condus-o timp de 42 de ani.
Vasile Timis, Secretarul de Stat în Ministerul Culturii şi Patrimoniului Bucureşti i-a înmânat directorului Mihai Dăncuş o diplomă de excelenţă pentru întreaga activitate şi pentru aportul deosebit adus în viaţa culturală maramureşeană.
Deasemnea şi întrega echipa de proiect a fost răsplătită cu diplome de excelenţă din partea Consiliului Local si a Primariei Sighet.
La orele 12.00, Primăria Sighetu Marmaţiei va oferit un Cocktail participanţilor, după care va urma momentul lansării unor publicaţii editate în cadrul muzeului
Cu ocazia inaugurarii proiectului, organizatorii au marcat totodata si 30 de ani de la deschiderea oficiala a Muzeului Satului Maramuresean.
Astfel, incepând cu ora 16.00, cei prezenţi vor fi invitaţi să participe la Simpozionul –– Sectorul de instalaţii tehnice acţionate hidraulic în Muzeul Satului Maramureşean, urmat de Conferinţă a Asociaţiei Naţionale a Muzeelor în Aer Liber din România. Participa muzeografi, specialişti de la Muzeul Maramureşului, arhitecţi, proiectanţi, restauratori, muzeografi din ţară si din strainatate. Acţiunile de astazi se vor încheia la ora 19.30, când toţi participanţii vor lua cina.
Stiri de actualitate:
SALVAMONT MARAMUREȘ: Pacient evacuat pe un traseu dificil
MINISTRUL MEDIULUI, NATALIA INTOTERO vine în Maramureș pentru discuții despre poluarea minieră și gestionarea deșeurilor
AVERTIZARE HIDROLOGICĂ: Cod galben pentru bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Lăpuș, Tur și Someșul Mare
GIULEȘTI: Lansare lucrare – Magnum Diarium Academicum Septentrionis
MĂSURI LA FRONTIERĂ: Restricții temporare de trafic auto în PTF Sighetu Marmației I (Podul Istoric)
ISU MARAMUREȘ: Recomandări de la pompieri pentru sezonul rece
ISTORIE LOCALĂ: Maramureș și Satu Mare pe harta unităților administrativ-teritoriale de-a lungul timpului
SPECIAL: Baia Mare a câștigat titlul de Oraș European al Crăciunului 2027
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare – avarie conductă
SIGHETU MARMAȚIEI: Circulație blocată pe strada Făget, restricții de circulație pe strada Lazu Șesului
MUZEUL JUDEȚEAN DE ETNOGRAFIE: Conferința anuală – Rosturi și rostiri: Patrimoniul în actualitate
VIDEO: S-a lansat albumul de pictură ”Peisaj din interior – Văzut prin ochii micilor artiști”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare
MESAJ PENTRU PĂRINȚI: „Doar pentru că nu se plânge nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
VOLEI: Meci de Cupa României pentru Știința Explorări
HANDBAL: CS Minaur, învinsă în deplasare de Rapid
BERINȚA: Se deschide Centrul rezidențial de reabilitare pentru adicții „Bogdan Rusu”
VIDEO: Interviu cu Oprescu Cosmin, președintele Federației Române de Taekwon-do ITF
ITM MARAMUREȘ: acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă – rezultate campanie
O viaţă pentru o idee – 42 de ani în slujba culturii

Lasa un raspuns