O REVERENȚĂ PENTRU ARTĂ: Gala premiilor UAPR

O REVERENȚĂ PENTRU ARTĂ: Gala premiilor UAPR

 Uniunea Artiștilor Plastici din România în parteneriat cu Asociația Filiala UAP Baia Mare organizează în data de 22 noiembrie, la ora 18:00, în Baia Mare, la Colonia Pictorilor, Gala Premiilor UAPR 2017, cu susținerea financiară a municipiului Baia Mare și a Consiliului Județean.

Proiectul iniţiat încă din anul 1961 de către Uniunea Artiştilor Plastici din România era și este singurul moment dedicat recunoaşterii valorilor și performanţelor realizate în artele vizuale româneşti la nivel naţional. Festivitatea avea loc anual și era dedicată membrilor UAP consacraţi, dar şi tinerilor emergenţi nemembri, evenimentul fiind însoţit de o amplă expoziţie cu lucrările artiştilor premiaţi. Premiile nu au mai fost acordate din anul 2007, din lipsă de fonduri. Tot din 2007 nu s-au mai achiziţionat lucrări de artă pentru patrimoniul naţional, achiziţia reprezentând un alt mod de recunoaştere şi susţinere a creaţiei româneşti contemporane în domeniul artelor vizuale. Expoziţiile incluse în nominalizarea pentru premiile UAP au fost organizate cu forțe proprii ale artiştilor și a UAP urmând a fi analizate de un juriu naţional format din experţi în domeniul artelor vizuale, critică de artă. Selecţia celor mai valoroase expoziţii ale anului se face prin vot secret. Juriul acordă un premiu pentru tineret şi totodată desemnează trei prieteni ai artelor şi ai Uniunii Artiştilor Plastici din România. Fiecare an este o provocare în ceea ce priveşte punctarea celor mai performante proiecte artistice.
Premiile sunt decernate pentru domenii diferite ale artelor vizuale contemporane: Pictură, Sculptură, Arte Decorative, Grafică, Critică, Artă Plastică Religioasă și Restaurare, Artă în Spațiul Public, Multimedia, Design.
Vor fi prezente cu această ocazie personalități artistice și culturale de marcă din țară.
În paralel cu Gala Premiilor UAPR, în cadrul Festivalului Arte+ se organizează expoziții personale EȘANTION DE ARTIST, ale artiștilor membri stagiari și titulari din Filiala Baia Mare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.