O lume curată prin ochi de copil

O lume curată prin ochi de copil

O lume curata prin ochi de copil este proiectul de educaţie ecologică care a fost demarat astăzi la grădiniţă cu program prelungit nr 9 din Sighetu Marmaţiei. Începând cu ora 10 părinţii copiilor din grupa steluţelor dar şi din grupa mijlocie norocel s-au alăturat micuţilor pentru a confecţiona împreună costumase din materiale reciclabile.

Proiectul de educaţie ecologică a fost demarat de educatoarele Maria Tiran şi Monica Tupita, din echipa de proiect făcând parte şi educatoarele Cristina Dunca şi Cristina Râd. În proiect au fost implicate două grupe, cea mică a steluţelor şi grupa mijlocie norocel. Spre surprinderea organizatorilor, părinţii dar şi bunicii au răspuns cu entuziasm provocării şi s-au prezentat la grădiniţă încărcaţi cu diferite materiale reciclate. Înghesuiţi puţin prin băncutele celor mici, aceştia s-au pus imediat la treabă dând frâu liber fanteziei şi întorcându-se parcă pentru câteva ore în lumea magică a copilăriei. Voi oameni mari, întoarceţi-vă chiar şi pentru o clipă în mijlocul naturii, simţiţi-i pulsul şi vibraţia, ascultaţi-i strigătul înăbuşit de durere care va implora cu glasul aproape stins: Să faceţi sacru legământ, să ocrotiţi acest pământ. E tot ce-avem mai bun, mai sfânt, Salvaţi-l cât mai este timp. Acesta a fost mesajul către părinţi, către cei mari invitaţi să desfăşoare activităţi prin care să le transmită celor mici că totul în natură este folositor, că omul are datoria de a păstra şi îngriji sănătatea naturii prin colectarea de materiale refolosibile, economisirea apei sia hârtiei şi nu în ultimul rând păstrarea curăţeniei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.