Fosta mare gimnastă română Nadia Comăneci se află din nou în atenţia presei americane, la împlinirea, sâmbătă, a vârstei de 50 de ani.
Portalul Oklahoma News scrie că ”Lumea a privit-o pe Nadia Comăneci cum creşte, chiar dacă ea nu era conştientă de acest lucru. Lumea ei era strâns controlată, dar nu a simţit nimic până în anii adolescenţei. Nadia a fost o stea a gimnasticii, a făcut senzaţie la Olimpiada din 1976, o fetiţă cu codiţe care a devenit o imagine simbol ce a ajutat-o mai târziu, în anii chinuitori ai defecţiunii sale în Statele Unite”.
Nadia locuieşte în prezent în localitatea Norman, din Oklahoma, împreună cu soţul său Bart Conner şi cu fiul Dylan, dar trăieşte ”peste tot – Oklahoma, Los Angeles, Bucureşti – am dublă cetăţenie, română şi americană. Înţeleg politica şi libertatea şi preţul pe care l-am plătit când am fugit din ţară, departe de familie, de prieteni, către necunoscut”, scria Nadia în cartea ”Scrisori către o tânără gimnastă”, publicată în 2003.
Sursa amintită prezintă câteva pasaje din carte şi conchide că ”În România, Nadia a învăţat că munca este o parte necesară a succesului. În America a învăţat despre libertate. Povestea sa ne aduce aminte despre lucruri pe care deseori nu le apreciem la adevărata lor valoare”.
Nadia participă la numeroase acţiuni de caritate şi de promovare a sportului, iar ziua de 12 noiembrie o va găsi în Qatar, unde se află alături de soţul său Bart Conner.AGERPRES
Lasa un raspuns