De o moarte cruntă a avut parte azi un bărbat din Baia Mare. Acesta a fost lovit de tren în timp ce încerca să traverseze calea ferată. Din păcate echipajele de prim ajutor care s-au deplasat la fața locului nu au mai putut face nimic pentru victimă.
Potrivit oamenilor legii bărbatul nu s-ar fi asigurat înainte să traverseze calea ferată, moment în care trenul care circula pe ruta Baia Mare –Debrecen l-a accidentat.
“Poliția județeană sătmăreană a fost sesizată în dimineața zilei de astăzi, în jurul orei 05:45 despre faptul că între stațiile CFR Apa și Medieșu Aurit din județul Satu Mare, o persoană de sex masculin a fost accidentată de tren. La fața locului, polițiștii au constatat că trenul care circula pe relația Baia Mare-Debrecen a surprins în gabaritul căii ferate și a accidentat un bărbat de 66 de ani din Baia Mare care s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure. Echipajul SMURD de la fața locului a constatat decesul, iar cadavrul a fost depus la medicina legală în vederea efecturării necropsiei și a stabilirii cauzei decesului”, a declarat Răducu Silaghi, purtător de cuvânt al IPJ Satu Mare.
Din cauza accidentului, trenul a înregistrat o întârziere de aproximativ 120 de minute.

Lasa un raspuns