În 31 decembrie, Ioan Mătieș, primarul comunei Mireșu Mare a semnat contractul care are ca obiect: execuție de lucrări pentru obiectivul de investiții « Siguranță și protecție comună în fața situațiilor de urgență – Construire remiză PSI » finanțat prin Programul INTERREG VI A NEXT ROMÂNIA-UCRAINA 2021-2027.
Proiectul se desfășoară în parteneriat cu Consiliul Local Dubove (UA) și are valoarea totală de 1.412.475,19 euro, din care 90% , respectiv 1.271.227,67 euro, reprezintă finanțare nerambursabilă din fonduri ale Uniunii Europene (FEDR).
Obiectivul general al proiectului vizează consolidarea capacității de cooperare transfrontalieră dintre comunitățile Mireșu Mare (RO) și Dubove (UA), în domeniul adaptării la schimbările climatice și al prevenirii și gestionării riscurilor de dezastre, cu un accent puternic pe abordările bazate pe ecosistem. Această cooperare se va materializa prin implementarea a cel puțin următoarelor activități comune: schimburi de experiență, conferințe și acțiuni demonstrative axate pe gestionarea durabilă a mediului și soluții bazate pe natură. Investițiile realizate în construirea unei stații de pompieri la Mireșu Mare și dotarea ambilor parteneri cu echipamente specializate vor îmbunătăți capacitatea celor două comunități de a răspunde noilor provocări generate de schimbările climatice prin intervenții mai eficiente în prevenirea și limitarea efectelor inundațiilor și incendiilor.

Lasa un raspuns