Ministrul român al mediului a anunţat, vineri, la Arad, că ţara noastră va pune în aplicare un program numit „Acoperişuri verzi”, care îşi propune să promoveze cultivarea plantelor pe faţadele si acoperişurile clădirilor.
Aflat la inaugurarea noului sediu al APM Arad, ministrul László Borbély a declarat.„ Sper că vom avea cât mai multe clădiri verzi mai ales că intenţionăm să lansăm un program nou – Acoperişuri verzi, program care să aducă gradini sau plante pe faţadele sau acoperişurile cladirilor”.Ministrul László Borbély a subliniat importanţa prorgramelor finanţate din fondul de mediu, dând exemplu Casa verde pentru persoane fizice. “Dacă anul trecut, în 6 luni, au fost depuse 18.300 de dosare, anul acesta, în numai o săptămână, au fost depuse aproximativ 5.000. De asemenea, vom lansa programul de realizare a pistelor pentru bicicliști, acest program urmând a începe în luna iulie a acestui an. Atât oraşele cât şi comunele pot pot accesa acest program, suma alocată fiind de 50 milioane lei”.
Stiri de actualitate:
BAIA MARE: Salvamont Maramureș, alături de copii la Kinder Fest
ITPF SIGHET: Proiectul ROUA00515 FrontLine+, cooperare pentru mobilitate și control integrat în zona de frontieră România-Ucraina
FOTBAL: Academica Recea, învinsă acasă la scor de neprezentare
FOTBAL: Remiză albă între CSM Sighet și Sănătatea Cluj
VIDEO: Experimente cu însoțitori – vernisajul expoziției de pictură semnată de Pintér Zsolt în cea de a patra zi a Főtér Fesztivál 2026
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Zilele Maghiare Băimărene – urmează trei zile de programe atractive
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Muzeul Viu revine din această toamnă
NORD LITERAR: „Începuturile lumii” – o poveste de toamnă
GALERIA DE ARTĂ U.A.P.: ”VERTICAL 17 – Dialoguri în timp” la 20 de ani de la absolvirea Programului de studiu Arte Plastice
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 11 septembrie în Baia Mare
ITPF SIGHET: Percheziții în Maramureș într-un dosar de contrabandă
FOTBAL: Minaur caută, la Sântandrei, a treia victorie consecutivă în campionat
FOTBAL: FRF introduce cartonașul negru în competițiile de juniori
HADBAL: CS Minaur înfruntă Teutonii în deplasare în etapa a doua
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Sfârșit de săptămână cu multe evenimente
FŐTÉR FESZTIVÁL 2026: Colecție de țesături indiene la Casa Maghiară Teleki – joi sunteți așteptați la vernisajul expoziției de pictură semnate de Pintér Zsolt
COLONIA PICTORILOR: Anuala Artelor 2026 – 121 de lucrări de artă, creațiile a 67 de artiști
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI: A fost lansat proiectul transfrontalier T.I.N.A.
SALVAMONT MARAMUREȘ: Marie Nordgren, vicepreședinta Comisiei Internaționale de Salvare Alpină, în Maramureș
Ministerul Mediului lansează proiectul "Acoperişuri verzi"

Lasa un raspuns