Mii de oameni asistă la slujba liturgică oficiată cu prilejul prăznuirii hramului Sf. Parascheva

Mii de oameni asistă la slujba liturgică oficiată cu prilejul prăznuirii hramului Sf. Parascheva

 Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Teofan, alături de 22 de ierarhi din ţară, şi mitropolitul de Nafpaktos şi Aghios Vlasios, Hierotheos Vlachos, oficiază vineri slujba Sfintei Liturghii, pe esplanada Catedralei Mitropolitane din Iaşi, cu prilejul prăznuirii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată a fi de 370 de ani ocrotitoarea Moldovei.

La Slujba Liturgică au venit să asiste peste 20.000 de pelerini, iar alte câteva mii stau la cozi, care ajung la trei kilometri, pentru a se închina la raclele cu moaştele Sfintei Parascheva şi Sf. Policarp, acestea din urmă fiind aduse de la Iaşi dintr-o mănăstire din Grecia. 
De asemenea, la slujbă iau parte liderul ECO-PIN, Lavinia Şandru, şi vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian, alături de politicieni locali, autorităţi locale şi judeţene, reprezentanţi ai deconcentratelor. 
Totodată, prof.univ.dr Vasile Astărăstoae, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Gr.T.Popa Iaşi, şi preşedintele Colegiului Medicilor din România, s-a închinat la cele două racle. 
Pelerinii care se află în curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pot vedea pe ecrane panoramice slujba Sfintei Liturghii, iar pe străzile din jurul Mitropoliei au fost amplasate difuzoare pentru persoanele care stau la rând pentru a se închina la moaşte. 
În fiecare an, sute de mii de credincioşi ortodocşi, dar şi catolici din ţară şi străinătate vin să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, a cărei prăznuire se oficiază pe 14 octombrie. 
Anul acesta, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au adus în pelerinaj moaştele Sfântului Policarp, Episcopul Smirnei, de la o mănăstire din Grecia. 
Cuvioasa Parascheva, cunoscută îndeosebi de bisericile ortodoxe greacă, română, bulgară, rusă şi sârbă, s-a născut în satul Epivat din Tracia răsăriteană, astăzi Boiados, nu departe de Constantinopol, pe la începutul secolului al XI-lea, într-o familie de neam bun şi cu credinţă în Dumnezeu. Ea a primit o creştere aleasă şi educaţie religioasă. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.