Meserii seculare, care dispar încet, lipsesc meseriașii, dar iată că mai există un atelier de tinichigerie, veche de 100 de ani

La începutul secolului, pe străzile din vecinătatea Pieței mici din Baia Mare erau un șir de ateliere meșteșugărești care satisfăceau nevoile gospodăriilor din Baia Mare și împrejurimi. Majoritatea acestor ateliere i-au luat locul afacerile funerare, sau comerțul cu produse de second hand. Deși acum  20-30 de ani localnicii încă s-au putut folosi de serviciile mai multor ateliere de sticlă, tinichigerie, prelucrare a pielii, croitorie, cizmărie și șlefuire. Încet, serviciile au fost înlocuite de comerț, deși sunt încă necesare, atelierul de tinichigerie rămas, este vizitată zilnic.

Atelierul de tinichigerie al lui János István Szász are o sută de ani, lucrează aici a treia generație. Funcționează din 1920, a fost deschis de bunicul lui János István Szász, care a primit o calificare profesională după trei ani de ucenicie, diploma lui se află pe perete și a fost eliberată în 1905. Tatăl lui a venit la atelier ca ucenic la vârsta de 14 ani și a continuat această meserie timp de 76 de ani. În trecut, pe actuala strada Carpați erau 5-6 ateliere de tinichigerie, dar astăzi, aceasta este singura care a mai rămas în oraș.

Majoritatea echipamentelor din atelier au o vechime de cel puțin o sută de ani, obiecte de muzeu, am putea zice, cea mai mare parte au fost achiziționate la începutul anilor 1900, doar sculele mai mici, sunt mai noi. Cele două structuri de bază fără de care nu există un atelier de tinichigerie: mașina de îndoit și mașina de rotunjit sunt din timpul monarhiei.

În trecut lucrau în atelier circa 12 persoane, erau 3-4 ucenici și 2-3 asistenți, dar și atelierul era mult mai mare. De-a lungul timpului, o parte din el a fost separată de un perete și dată unui meșter sticlar. Ucenicia era de doi ani, majoritatea celor care au venit să învețe această meserie proveneau din satele din jur, mergeau acasă doar în weekend.

Atelierul a funcționat și în epoca comunistă, dar în acea perioadă comerțul liber, serviciile private nu erau permise, licența meșteșugărească a tatălui său a fost luată și a trebuit să lucreze în propriul atelier timp de aproximativ 22 de ani în cadrul Cooperativei. După schimbarea regimului și pensionare, și-a scos licența  și a continuat să lucreze din pasiune.

”Dacă m-aș naște din nou, tot tinichigiu aș fi” – a mărturisit János István Szász, care își iubește meseria. O face cu plăcere. A învățat  meseria încă din copilărie, venea în mod regulat la atelier chiar de la vârsta de grădiniță, a crescut practic cu acest meșteșug.

Atelierul folosește electricitate doar pentru iluminat și un aparat de radio, toată munca, lucrările meșteșugărești, sunt confecționate și prelucrate cu aparatură manuală, nici nu este nevoie, – mărturisește János István Szász, – comenzile de obicei sunt unicate, sau în serie mică. În urmă cu câțiva ani, tinichigii erau căutați, se trimiteau ucenici la atelier, acum János István Szász lucrează singur, deși de multe ori i-ar prinde bine puțin ajutor Pe pereții atelierelor sunt fotografii cu lucrările tatălui său.  Toamna, este mai mult de lucru, – spune meșterul – toată lumea se pregătește pentru sezonul rece, se cer burlane pentru cazan și șemineu, sau vin cu diverse obiecte care necesită reparații, sau redimensionări.

De un tinichigiu, de un cizmar, de un croitor, de un atelier de reparații de orice fel a fost mereu nevoie și va fi întotdeauna, doar că din păcate, aceste meserii seculare dispar încet. Este mare nevoie de ei, doar că lipsesc meseriașii.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.