VIDEO | Membrii familiei maramureșene care a folosit oameni amărâți pe post de sclavi au fost arestați preventiv

Tribunalul Maramureş a admis astăzi propunerea DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a cinci inculpaţi, membri ai aceleiaşi familii, domiciliaţi în Bozânta Mică, cercetaţi sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane.

”Pentru a dispune măsura arestării preventive a inculpaţilor, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că aceştia, în perioada mai 2019 – mai 2020, au dezvoltat o practică în a se deplasa pe raza gării CFR din Baia Mare, unde, profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se aflau diferite persoane (fără adăpost, care nu se pot întreţine singure sau cu probleme psihice), le răpeau sau le determinau, sub falsul pretext că vor primi o remuneraţie rezonabilă, să presteze diverse munci în gospodăriile familiei, ulterior acestea fiind exploatate şi forţate, prin folosirea de ameninţări şi prin exercitarea de acte de violenţă fizică, să muncească în afara unui cadru legal, fără a fi plătite şi fără a fi hrănite corespunzător. Hotărârea Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare” – se arată într-un comunicat al Tribunalului Maramureș.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.