MARASTRATEGY: Planuri pentru dezvoltarea capacităţii administrative la Consiliul Judeţean

MARASTRATEGY: Planuri pentru dezvoltarea capacităţii administrative la Consiliul Judeţean

 Autoritățile județene au în plan dezvoltarea strategiilor și a proiectelor pentru Maramureș în perioada următoare, precum și implementarea de acțiuni de simplificare pentru cetățeni. În acest sens, au aprobat cofinanțarea unui proiect, aport financiar fără de care niciun proiect nu poate fi considerat eligibil și nu poate fi introdus la finanțare de către autoritatea de management a proiectului. 

Consilierii județeni au aprobat promovarea spre finanțare a proiectului ”MaraStrategy” în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă. 
”Obiectivele specifice ale proiectului sunt elaborarea documentelor dezvoltării pe perioada următoare a județului Maramureș, planuri și strategii sectoriale, realizarea unui sistem informatic suport pentru managementul proiectelor implementate în cadrul Consiliului Județean, introducerea de sisteme de gestiune a arhivelor proprii precum și retro-arhivarea documentelor, dezvoltarea sistemului de gestiune a informațiilor geospațiale în vederea simplificării furnizării de informații, dezvoltarea unui sistem informatic de interfață online pentru cetățeni, instruirea unui număr de persoane din aparatul propriu al Consiliului Județean Maramureș în diverse teme legate de planificarea strategică, urbanism și amenajarea teritoriului, managementul proiectelor și politici publice”, a informat președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea. 
Consilierul județean liberal Călin Bota s-a abținut de la vot, chiar dacă, spune el,  apreciază și necesitatea și oportunitatea proiectului ”MaraStrategy”. 
”Citind acest proiect de hotărâre constatăm că toate atributele pe care un act administrativ cu caracter legislativ trebuie să le aibă, le întrunește. Însă, suntem în prezența unei situații cu totul și cu totul speciale. În hotărârile de consiliu pe care le adoptă orice entitate juridică numită Consiliu Județean se aprobă realizarea unor proceduri sau efectuarea unor demersuri ulterioare, ori astăzi constatăm că suntem în postura de a aproba un act care deja a fost realizat. ”Se aprobă promovarea spre finanțare”… A înainta spre finanțare ceva ce deja a fost depus până la ora 17:00, în data de 24 septembrie. Nu? Eu cred că trebuia totuși să fim mai riguroși. Am fi avut posibilitatea să ne întrunim și să adoptăm o astfel de hotărâre înainte ca acest demers să fi fost realizat. cred că era un act de minimă decență administrativă ca aceste lucruri să se întâmple în ordinea lor firească și să nu aprobăm efectuarea unor demersuri după ce acestea s-au realizat”, a susținut consilierul județean Călin Bota. 
Proiectul a fost adoptat cu 31 voturi pentru, o abţinere şi o neparticipare la vot în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 26 septembrie. Au fost prezenţi 33 din totalul de 35 membri ai Consiliului Judeţean. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.