Maramures: Vizibilitate redusă de ceaţă în Pasurile Gutâi şi Prislop! Polei pe drumurile judeţene de la Cavnic!

Maramures: Vizibilitate redusă de ceaţă în Pasurile Gutâi şi Prislop! Polei pe drumurile judeţene de la Cavnic!

Atenţie şoferi! La această oră este semnalată ceaţă, pe DN18, în Pasul Gutâi (între km 40 şi km 42) şi Pasul Prislop (între km 150 şi km 180). Vizibilitatea este redusă sub 100 de metri.

Comitetul Judeţean de iarnă recomandă conducătorilor de autovehicule să circule preventiv în zonele cu vizibilitate redusă şi să folosească luminile de întâlnire pe faţă şi a poziţiei pe spate şi de ceaţă. Se solicită şoferilor să adapteze viteza autovehiculelor în câmpul de vizibilitate redusă şi să păstreze o distanţă de siguranţă faţă de autovehiculul precedent. Se impune ca şoferii să renunţe, în zonele cu ceaţă, la efectuarea depăşirilor pentru a evita producerea de accidente rutiere. În caz de staţionare a autovehiculelor pe marginea şoselei sau în apropierea benzii de rulare este bine să semnalizaţi prezenţa acestora prin aprinderea luminilor de poziţie şi a celor de avarie. Semnalizaţi din timp orice manevră pe care intenţionaţi să o efectuaţi şi nu vă aventuraţi în depăşiri care vă pot pune în pericol, atât pe dumneavoastră cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic. De asemenea, trebuie păstraţi o distanţă suficientă faţă de ceilalalţi participanţi la trafic pentru a putea opri în condiţii optime atunci când situaţia o impune. Nu bruscaţi comenzile şi volanul autovehiculului, iar pentru frânare este recomandată frâna de motor. Vremea a fost apropiată de normalul termic al perioade. Cerul a fost mai mult noros. A nins slab, pe arii relativ extinse. Cantitatea maximă de precipitaţii înregistrată a avut valoarea de 1,4 l/mp, la Moisei. Izolat în zonele joase şi la munte a fost ceaţă. Vântul a suflat în general slab, la moderat. Grosimea stratului de zăpadă avea 20 cm la Iezer.

Pe toate sectoarele de drumuri naţionale din judeţ carosabilul este umed. Angajaţii societăţilor care asigură şi întreţin viabilitatea pe perioada de iarnă au acţionat cu utilaje şi au împrăştiat 47 tone de material antiderapant pentru a preveni formarea poleiului. (11 tone pe DN1C şi E58; 16 tone pe DN18, în Pasul Gutâi; patru tone pe DN18 şi DN19 la Sighetu Marmaţiei şi 16 tone pe DN18, în Pasul Prislop). Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă. Temperaturile scăzute (-4 grade Celsius), umiditatea şi curenţii de aer rece au favorizat formarea poleiului pe tronsoane ale DJ 184 şi  DJ109F şi DJ185. S-au răspândit opt tone de material antiderapant, de către angajaţii societăţii care întreţin, pe timp de iarnă cele trei drumuri judeţene. Carosabilul acestora este umed, dar sunt şi tronsoane de drum ( pe DJ 184 şi DJ109F), unde şoferii întâlnesc polei pe carosabil. Comitetul judeţean de iarnă recomandă conducătorilor auto să circule preventiv şi să îşi adapteze viteza autovehiculului la condiţiile de pe carosabil, în scopul de a evita deraparea şi producerea de accidente rutiere.  Angajaţii societăţii judeţene de drumuri şi poduri  au acţionat cu 14 utilaje şi au folosit 125 tone de material antiderapant. Carosabilul este curat, umed, dar şi parţial uscat pe anumite sectoare. Rămân închise pe perioada de  iarnă, drumul judeţean 109F, pe relaţia Cavnic-Strâmbu Băiuţ şi tronsonul drumului judeţean 183, pe relaţia Izvoare-legătura cu DN18, în Pasul Gutâi.  
METEO 
Valori ale temperaturilor aerului pe parcursul nopţii şi dimineţii: -9 grade Celsius la Iezer;  -4 grade Celsius în Pasul Gutâi, la Târgu Lăpuş, Cavnic şi Copalnic; -3 grade Celsius la Borşa, Petrova şi Văleni;  -2 grade Celsius la Vişeu de Sus; -1 grad Celsius în Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Fereşti şi Ardusat; 0 grade Celsius în Bogdan Vodă şi Leordina. Pentru astăzi meteorologii au prognozat că vremea rămâne apropiată de normalul termic, specific acestei perioade. Cerul va fi variabil,  temporar noros noaptea. În zonele joase, local, se va semnala ceaţă, care va fi asociată cu depunere de chiciură şi posibil fulguială. Vântul va sufla în general slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad Celsius şi 3 grade Celsius, iar cele minime între -6 şi -3 grade Celsius. Termometrele indică acum: -11 grade Celsius la Iezer;- 6 grade Celsius la Borşa; -3 grade Celsius la Cavnic şi în Pasul Gutâi;  -2 grade Celsius la Ocna Şugatag, Săpânţa, Copalnic şi Târgu Lăpuş; –1 grad Celsius în Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Ardusat şi la Fereşti; 1 grad Celsius la Dragomireşti.                 
HIDRO
Nivelurile şi cursurile de apă din judeţ au fost în scădere uşoară. Nu au fost semnalate probleme deosebite. Este formată gheaţă pe malul râului Ruscova.  Exploatarea acumulării Strâmtori-Firiza se realizează în condiţii de siguranţă. Coeficientul de umplere al lacului este de 89%.  Hidrologii apreciază că, în următoarele 24 de ore, nivelurile şi debitele cursurilor de apă vor fi uşor variabile, dar rămân influenţate  de fenomenele de iarnă. Stratul de zăpadă are grosimea: 15 cm la Cavnic; 9 cm la  Luhei; 5 cm pe Valea Vaserului, în Poiana Borşa, la Moisei şi Firiza; 4 cm la Leordina;  3 cm la Ruscova; 2 cm la Suciu de Jos şi 1 cm la Bistra,  Săcel,   Baia Borşa Strâmtura, Răzoare, Mara, Strâmtura şi Săcel.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.