Anonymous afirmă că a piratat o agenţie privată de analiză

Anonymous afirmă că a piratat o agenţie privată de analiză
Grupul de piraţi informatici Anonymous a anunţat, duminică, că a piratat agenţia privată americană de analiză Stratfor, obţinând emailurile şi datele de pe cardurile de credit ale clienţilor ei.
Hackerii au postat pe Twitter un link către ceea ce ar fi lista clienţilor Stratfor, inclusiv Departamentul american al Apărării, forţele terestre şi aeriene, alte agenţii publice, subcontractori din sectorul de securitate şi giganţi din domeniul ITC ca Apple sau Microsoft. 
Ei au postat de asemenea imagini prezentate drept chitanţe ale unor donaţii către organizaţii de caritate utilizând conturile clienţilor Stratfor. Una dintre aceste plăţi, în valoare de 494 de dolari, ar fi fost făcută ONG-ului CARE cu bani de la ministerul american al Apărării şi a afectat un fond destinat achiziţionării de rechizite şcolare pentru elevi săraci. 
În total, hackerii afirmă că au obţinut informaţii bancare de la 90.000 de clienţi, utilizate în operaţiuni de peste un milion de dolari. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.