Reprezentanți ai operatorilor de alimentare cu apă și canalizare din întreaga țară s-au reunit la sfârșitul săptămânii trecute la Șuior pentru a dezbate probleme specifice cu care se confruntă sistemul. Sub organizarea Asociației Române a Apei (ARA) și societății VITAL, s-a desfășurat comisia ”Relațiile operatorilor cu utilizatorii și mass media”, la care au participat reprezentanți din cadrul departamentelor de relații clienți, comercial, relații publice și comunicare de la 20 de operatori din țară.
În același timp s-au desfășurat lucrările Adunării Generale din cadrul Comitetului Teritorial Transilvania din care fac parte companiile de apă din Cluj Napoca, Bistrița, Marghita, Oradea, Satu Mare și Baia Mare. Invitați speciali au fost directorul executiv ARA Constantin Predoi, președintele Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), Doru Ciocan, directorul tehnic Administrația Bazinală de Apă Someș Tisa, Ioan Roșu, directorul tehnic Administrația Bazinală de Apă Crișuri, Claudiu Oros. Lucrările comisiilor au fost deschise de gazda evenimentului, directorul general SC VITAL SA Geza Gasparik.
În cele două zile de lucrări ale comisiei de specialitate au fost dezbătute subiecte privind: modificările legislative în sectorul serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, modalitățile de facturare – încasarea în mediul on-line, facturarea la limita de proprietate, gestionarea cazurilor de insolvență și faliment, garanțiile contractuale. Nu au fost neglijate nici temele privind relațiile publice și cele cu mass media punctându-se lucrări despre tratarea reclamațiilor prin intermediul site-ului sau evoluția relațiilor publice în paralel cu dezvoltarea mass mediei și adaptabilitatea la noile cerințe în special la presa electronică.
ARA este asociația profesională din care fac parte operatori ai serviciilor de apă canalizare din țară. ARA reprezintă, promovează, apară și susține interesele profesionale ale membrilor săi.
Stiri de actualitate:
NORD LITERAR: Salonul de carte – un eveniment inedit pentru Baia Mare
VITAL-AGENȚIA SEINI: Fără energie electrică, utilizatorii de pe 17 străzi rămân fără apă
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Două modificări legislative importante elaborate de UDMR
BAIA MARE: Incendiu de amploare în zona Craica
SPECIAL: Creasta Cocoșului, unul dintre obiectivele turistice ale României promovate la Sevilla
NORD LITERAR: Concursul „Cărțile Anului” și-a desemnat câștigătorii
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 7 octombrie în Baia Mare și Recea
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea Cercului de limba germană pentru copii și adulți
VITAL: Cartier Ferneziu – Furnizarea apei afectată de lipsa alimentării cu energie electrică
AMENZI: Peste 270 de sancțiuni aplicate în primele cinci zile ale acțiunii ce vizează conducătorii de vehicule pe două roți
RUGBY: „Zimbrii”, în fața primului meci din Cupa României
IPJ: Accident feroviar în Baia Mare
MUZEUL JUDEȚEAN DE MINERALOGIE: Drumeție în Munții Gutâi
VIDEO: În Maramureș nu este niciun focar activ de pestă porcină africană la porcul domestic
SIGHETU MARMAȚIEI: Întrerupere planificată a alimentării cu energie electrică
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: 36 de organizații la Forumul Național al Organizațiilor Maghiare de Pensionari din România din Sighetu Marmației
COLONIA PICTORILOR: Curs de fotografie analogică pentru adulți și studio foto
AJOFM MARAMUREȘ: Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
MARAMUREŞ: Problemele din sectorul alimentării cu apă potabilă și canalizării dezbătute de specialiști

Lasa un raspuns