Maramureş – Premieră – Pe DN 1C Baia Mare – Dej se toarnă asfalt în condiţii de iarnă, cu un utilaj special

Maramureş – Premieră – Pe DN 1C Baia Mare – Dej se toarnă asfalt în condiţii de iarnă, cu un utilaj special

Premieră în judeţul Maramureş. Pe DN 1C Baia Mare-Dej se toarnă asfalt, în condiţii de iarnă, cu un utilaj special. Bogdan Tudor, şeful proiectului a spus că se fac eforturi pentru ca acest drum să fie terminat cât mai repede şi cât mai bine.

“Facem eforturi să punem drumul în siguranţă pe iarnă. Dacă până acum Maramureşul nu a avut drumuri, noi, ca şi constructor, vrem să oferim un drum practicabil până în primăvară. Ce vedeţi acum aici e un prim strat prin care se egalizează drumul vechi. Intenţia noastră este ca până în septembrie 2012 să turnăm ultimul strat, respectiv cel de uzură. Cât priveşte faptul că se lucreză la temperature scăzute, pe timp de iarnă, trebuie să subliniez că practica României de până acum a arătat că asfaltul nu se toarnă iarna, din cauza frigului. Însă, avem un utilaj performant care încălzeşte suprafaţa asfaltului şi cea de aşternere, astfel încât temperaturile ajung la cele de vară. Astafltul se poate turna fără probleme, chiar şi la -10 grade. Practic, e o premieră în România, iar rezultatele sunt foarte bune”, a spus Bogdan Tudor.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.