Încheierea sezonului de vânătoare de mistreți s-a lăsat cu un chef pe cinste pentru pescarii, vânătorii și … vânătorițele maramureșene. Mai bine de 300 dintre ei au petrecut până în zori cu muzică bună și surprize și s-au lăudat cu prada capturată de -a lungul sezonului în jurul meselor pline de bunătăți cu specific vânătoresc.
Petrecerea vânătorilor a durat până în zori. Meniul bogat, de sărbătoare, surprizele plăcute şi distracţia i-au înconjurat pe cei peste 300 de invitaţi care şi-au agăţat puştile în cui pentru o seară de poveste. Preparatele au fost realizate din carne de mistreț, rață, fazan și pește.
„Aici avem o tocăniță de mistreț cu sos vânătoresc, tradițional, specific bucătăriei vânătorești, cu ingrediente ca cimbru, muștar, zahăr, foi de dafin și bineînțeles, carne de mistreț, morcovi, ceapă, usturoi. Pentru 300 de persoane au fost sacrificați 4 mistreți”, a arătat unul dintre bucătari.
Vânătorilor și pescarilor maramureșeni le-au fost alături, și de această dată, soţiile, care au purtat ținute speciale pentru un eveniment special. De altfel, cele mai frumoase costume au fost premiate, pe locul I fiind clasați vânătorul Horia Scubli și soția.
Petrecăreții și-au arătat dibăcia și pe ringul de dans.
“Cine simte că este vânător și pescar, simte emoția așteptării căpriorului seara în amurg, simte emoția declanșării focului când surprinde fazanul sau rața în viteza zborului, cine este pescar simte reușita unui dril în momentul în care peștele îi ajunge în mincioc”, a spus cu emoție Ionică Pop, președintele Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Maramureş.
„Fie ca această poveste, care este vânătoarea, să facă povestea vieții noastre mai frumoasă”, a punctat președintele Consiliului Județean , Zamfir Ciceu.
Cel mai norocos dintre participanți a pus mâna pe o armă de vânătoare, aceasta fiind premiul cel mare al Balului Vânătorilor și Pescarilor din acest an. Petrecerea s-a încheiat cu un foc de artificii.

Lasa un raspuns