964 de pastile de ecstasy şi un gram de cannabis au fost descoperite ieri, de oamenii legii, în cadrul percheziţiilor efectuate la traficaţii de droguri din judeţul Maramureş. Procurorii efectuează în prezent cercetări faţă de cinci suspecţi care se ocupau cu traficul de droguri de mare risc şi care introduceau ilegal în ţară substanţele interzise.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Biroului Teritorial Maramureş efectuează cercetări faţă de doi suspecţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi faţă de alţi trei suspecţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc în forma introducerii ilegale în ţară. În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada martie – iulie a acestui an, suspecţii au procurat din străinătate diverse cantităţi de cocaină şi pastile Ecstasy pe care aceştia le-au introdus în România şi le-au distribuit fie direct, fie prin intermediari unor cercuri extinse de consumatori de pe raza judeţelor Maramureş, Cluj, Bihor, Satu Mare, Suceava.
Potrivit DIICOT, s-a reţinut că doi dintre inculpaţi au creeat legături bine structurate în mai multe state din spaţiul Uniunii Europene cât şi din America Latină, aderând la activitatea de criminalitate organizată a unor reţele transfrontaliere de trafic internaţional de droguri cu potenţial ridicat de periculozitate. În mod regulat, trei dintre aceştia s-au deplasat în străinătate de unde au procurat cantităţi importante de droguri de mare risc, introducându-le în România fie direct, fie prin diferite persoane interpuse. S-a reţinut totodată că suspecţii au oferit spre vânzare cantităţi importante la o singură tranzacţie, respectiv minimum 10 grame de cocaină.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Biroul Teritorial Maramureş împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, au efectuat, ieri 14 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Maramureş, Suceava, Bihor, Vaslui şi Satu Mare. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost depistate şi ridicate 964 pastile de ecstasy şi un gram de cannabis.
Oamenii legii i-au avut în vizor pe suspecţi de mai multă vreme. Traficaţii de droguri pentru vip-urile băimărene ar fi distribuit stupefiantele pe terasele din Centrul Vechi al oraşului şi în cluburile din municipiul Baia Mare. În cauză continuă cercetările.
Stiri de actualitate:
VIȘEU DE SUS: A fost semnalată prezența unui urs
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: O veste bună pentru viața culturală din Baia Mare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 28 septembrie în Baia Mare și marți, 29 septembrie în Tăuții Măgherăuș
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Groapa din tavan – de Mihai Vișinec, miercuri 30 septembrie
BAIA MARE: Finalul sezonului moto, marcat de sute de oameni
SALVAMONT MARAMUREȘ: Intervenție Salvamont Maramureș în zona Cavnic – Ciuha
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Tradiționalul Bal de Sfânta Ana la Ocna Șugatag
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 28 septembrie în Firiza și Tăuții Măgherăuș
FOTBAL: Remiză pe teren propriu pentru CS Minaur
HANDBAL: Doar egal cu Potaissa
ASOCIAȚIA „PROTEJĂM BAIA MARE”, dar și cetățenii resping ideea amplasării Arcului solar pe Câmpia Tineretului sau în proximitatea acesteia
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Campionatul de fotbal al județului Maramureș găzduit de Dămăcușeni
SPECIALIZARE LA ÎNĂLȚIME: Jandarmi montani de la Borșa, la un stagiu de pregătire pentru intervenții de salvare cu suport aerian
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
MARAMUREŞ: 964 de pastile de ecstasy şi un gram de cannabis au descoperit ieri oamenii legii în cadrul percheziţiilor efectuate la traficaţii de droguri din judeţ

Lasa un raspuns