Mama fraţilor Ioan şi Victor Becali, Everdichia Becali, care a murit joi, la vârsta de 83 de ani, a fost înmormântată, sâmbătă, la Pipera, la ceremonie fiind prezente aproximativ 200 de persoane, între care şi oameni de fotbal.
Printre persoanele care au fost prezente la înmormântare s-au numărat foştii oficiali dinamovişti Cristian Borcea şi Vasile Turcu, managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, fotbalistul Ciprian Marica şi tehnicianul echipei Petrolul Ploieşti, Cosmin Contra.
La ceremonie au participat, alături de restul rudelor, şi soţia lui Gigi Becali – vărul lui Ioan şi Victor Becali – împreună cu fiicele sale. Gigi Becali a dorit să fie prezent la înmormântarea mătuşii sale, dar cererea sa a fost respinsă, vineri, de conducerea Penitenciarului Jilava.
Mama fraţilor Ioan şi Victor Becali – verii lui Gigi Becali – a fost găsită moartă, joi seară, în piscina reşedinţei din Pipera, judeţul Ilfov. Everdichia Becali avea 83 de ani.
La faţa locului a fost chemată mai întâi o ambulanţă de la Biomedica, iar apoi au fost solicitate echipaje de la Ambulanţă şi SMURD, medicii constatând decesul femeii.
Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI), dr. Alis Grasu, a declarat că echipajul SABI a fost chemat de medicii de la Biomedica, la 19.43. Potrivit dr. Grasu, la momentul sosirii echipajului SABI, mama fraţilor Ioan şi Victor Becali era decedată de mai mult de o oră.
Trupul neînsufleţit al femeii a fost dus, joi seară, pentru necropsie, la Laboratorul de Medicină Legală Ilfov. Din primele informaţii rezultă că Everdichia Becali ar fi suferit un accident vascular cerebral în timp ce se afla în dreptul piscinei, a căzut în apă şi a murit înecată, potrivit unor surse judiciare.
Victor Becali a ridicat, vineri, trupul femeii de la Laboratorul de Medicină Legală Ilfov, iar aceasta ar urma să fie înmormântată, cel mai probabil, sâmbătă.
Surse judiciare declarau joi, pentru MEDIAFAX, că decesul mamei fraţilor Becali este cercetat ca moarte suspectă de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, anchetatorii urmând să stabilească în ce condiţii a încetat din viaţă Everdichia Becali.
Stiri de actualitate:
PLANETARIUL BAIA MARE: Marea aventură spațială – Planeta perfectă și lumina dispărută
DINASTIA ARTELOR: Obrăzare maramureșene – datină și mister, un eveniment de neratat la Baia Sprie
ANOFM sprijină atât persoanele care doresc să învețe o meserie, cât și angajatorii interesați să organizeze programe de ucenicie
VITAL: Responsabilitate socială – Zeci de angajați s-au implicat în campania de donare de sânge
PERFORMAȚE REMARCABILE pentru sportivii C.S. Știința Electro Sistem Baia Mare la Brașov O-Meeting 2026 și Campionatele Naționale de Orientare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 3 noiembrie în Baia Sprie
PROGNOZĂ ANM: Cum stăm cu vremea în următoarele două săptămâni în Maramureș
SIGHETU MARMAȚIEI: Două ore fără curent în zona Fuchs
SPECIAL: „Inteligență artificială și cetățenie digitală” – o nouă disciplină pentru liceeni
VIDEO: Județul Maramureș nu a primit vaccinuri pentru boala micilor rumegătoare și variolă bovină
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: De Ziua Tuturor Sfinților, ne-am amintit și de eroii comunității din Ocna Șugatag
REZULTATE REMARCABILE pentru sportivii ACS Maratin Rivulus Dominarum la cea de-a 38-a ediție a Eger Grand Prix
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de circulație pe strada Bobâlna
MUZEUL DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE: Exponatul lunii noiembrie – un sistem de tragere de tip Schnapphahnschloss
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 2 noiembrie în Baia Mare
FOTBAL: Două competiții pentru copii organizate de AJF Maramureș
IGPR: Peste 200 de percheziții, în cadrul Operațiunii Jupiter
VOLEI: Știința Explorări, învinsă în minimum de seturi de Știința București
FOTBAL: CSM Sighet a încheiat turul cu o remiză
Mama fraţilor Ioan şi Victor Becali a fost înmormântată

Lasa un raspuns