MAE: Ucraina trebuie să menţină nivelul de protecţie a drepturilor minorităţilor naţionale

MAE: Ucraina trebuie să menţină nivelul de protecţie a drepturilor minorităţilor naţionale

Ucraina trebuie să menţină nivelul de protecţie a drepturilor minorităţilor naţionale pentru a rămâne ancorată în parcursul său european, susţine MAE, care îşi exprimă profunda preocupare faţă de o posibilă deteriorare a sistemului de protecţie a drepturilor acestor minorităţi.
"Ucraina trebuie să menţină nivelul de protecţie a drepturilor minorităţilor naţionale pentru a rămâne ancorată în parcursul său european. Ministerul Afacerilor Externe urmăreşte cu maximă atenţie deciziile noilor autorităţi de la Kiev, în mod deosebit cele privind redefinirea cadrului normativ, prin abrogarea sau revocarea unor legi adoptate în perioada anterioară. În contextul abrogării, în cursul zilei de 23 februarie 2014, de către Parlamentul Ucrainei a Legii Ucrainei privind principiile politicii de stat în domeniul lingvistic Ministerul român al Afacerilor Externe exprimă profunda preocupare faţă de o posibilă deteriorare a sistemului de protecţie a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale", se arată într-un comunicat.
Ministerul Afacerilor Externe consideră că, pentru a rămâne ancorată în parcursul său european, Ucraina trebuie să menţină nivelul de protecţie a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, inclusiv a drepturilor lingvistice dobândite ca efect al legii adoptate în 2012 şi revocate ieri, 23 februarie 2014, de autorităţile de la Kiev. CITEŞTE MAI MULT…

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.