Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) anunță organizarea luni, 10 octombrie, a altor acțiuni de protest la unitățile penitenciare Iași, Rahova, Oradea și Buziaș.
"Luni, 10 octombrie 2016 începând cu ora 9,00, personalul din Penitenciarul Iași va participa la acțiunile de pichetare ale penitenciarelor românești, acțiuni începute în 23 octombrie la Gherla, Craiova, Poarta Albă, Codlea și Giurgiu. Pe 10 octombrie, vor fi pichetate încă 4 penitenciare, respectiv Penitenciarul Rahova, Spital Rahova, Oradea și Centrul de la Buziaș. La acțiunea de la Iași, vor participa și colegii de la penitenciarele Bacău, Vaslui, Botoșani și Tg-Ocna", precizează un comunicat al FSANP transmis sâmbătă AGERPRES.
Potrivit sursei citate, acțiunile se înscriu în seria de acțiuni declanșate de cele două organizații sindicale reprezentative, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) și Sindicatul Național al Lucrătorilor din Penitenciare, ca urmare a neaplicării unei prevederi legale (OUG 20 / 2016) de către Guvernul României.
Stiri de actualitate:
VIȘEU DE SUS: A fost semnalată prezența unui urs
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: O veste bună pentru viața culturală din Baia Mare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 28 septembrie în Baia Mare și marți, 29 septembrie în Tăuții Măgherăuș
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Groapa din tavan – de Mihai Vișinec, miercuri 30 septembrie
BAIA MARE: Finalul sezonului moto, marcat de sute de oameni
SALVAMONT MARAMUREȘ: Intervenție Salvamont Maramureș în zona Cavnic – Ciuha
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Tradiționalul Bal de Sfânta Ana la Ocna Șugatag
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 28 septembrie în Firiza și Tăuții Măgherăuș
FOTBAL: Remiză pe teren propriu pentru CS Minaur
HANDBAL: Doar egal cu Potaissa
ASOCIAȚIA „PROTEJĂM BAIA MARE”, dar și cetățenii resping ideea amplasării Arcului solar pe Câmpia Tineretului sau în proximitatea acesteia
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Campionatul de fotbal al județului Maramureș găzduit de Dămăcușeni
SPECIALIZARE LA ÎNĂLȚIME: Jandarmi montani de la Borșa, la un stagiu de pregătire pentru intervenții de salvare cu suport aerian
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
LUNI:Noi proteste ale angajaților din sistemul penitenciar

Lasa un raspuns